- Publicitate -
Ad imageAd image

CNAIR, anunț important legat de drumul expres Baia Mare – Satu Mare

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că a depus în data de 29 iunie Aplicația de Finanțare pentru proiectul „Completare/Revizuire Studiu de Fezabilitate pentru Drum Expres Petea-Satu Mare-Baia Mare, Sector Satu Mare-Baia Mare” în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă alocată prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 2-Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient, Obiectiv Specific 2.2. Apel de proiecte pentru DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII  RUTIERE – sprijin pregătire proiecte de investitii, Operațiunea- Creșterea accesibilității zonelor cu o conectivitate redusă la infrastructura rutieră a TEN-T.

”Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea competitivității economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport, contribuind astfel la dezvoltarea pieții interne în scopul de a creea condițiile pentru creșterea volumului investițiilor, promovarea transportului durabil și a conexiunii în rețeaua de drumuri europene.

Rezultatele așteptate:

  • Completare/Revizuire STUDIU DE FEZABILITATE, ținând cont de aplicabilitatea în totalitate a legislației în vigoare (norme,normative, standarde, legi etc.);
  • Întocmirea documentației suport și asistență acordată Beneficiarului pentru depunerea și susținerea aplicației de finantare.
  • Pregătirea Documentației de atribuire a contractului de proiectare și execuție lucrări și asistență tehnică acordată Beneficiarului în perioada derulării procedurilor de achiziție publică pentru proiectare și execuție lucrări”, precizează CNAIR.

Valoarea totală a  proiectului este de 16.676.347,39 lei și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 85% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regionala-11.975.303,77 lei, 15% contribuția proprie-2.113.288,90 lei, restul de 2.587.754,72 lei reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.

Durata proiectului este de 21 luni

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu