AZI SE DAU REZULTATELE – Emoții mari pentru elevii care au dat Evaluarea Națională

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Până la 14.00 a acestei zile ar trebui să se afișeze primele rezultate ale Evaluării Naționale, iar cei care au nemulțumiri și vor o recorectare a lucrării vor putea depune contestații azi și mâine. Rezultatele finale sunt așteptate să se cunoască la începutul săăptămânii viitoare, mai exact în data de 4 iulie.

Primele rezultate vor fi afișate în centrele de examen, iar ulterior, vor fi publicate și de către Ministerul Educației, pe site-ul dedicat. Contestațiile se vor putea depune fie letric, la centrul de examen, fie prin e-mailul ce urmează a fi comunicat de către fiecare centru de examen elevilor din centru, în perioada 29 iunie 2021, între orele 16:00-19:00, respectiv 30 iunie 2021, între orele 08:00-12:00. Inspectoratul Școlar Județean Maramureș precizează că afișarea rezultatelor finale, după soluționarea contestațiilor, se va face tot anonimizat, timp de 30 de zile, începând cu data de 4 iulie 2021.

Pentru cei interesați, etapa specială a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a este programată în perioada 5-12 iulie, fiind precedată de etapa de înscriere care este între 28 iunie și 2 iulie 2021. Reamintim faptul că în județul Maramureș s-au înscris 2.833 de elevi pentru a participa la Evaluarea Națională la clasa a VIII-a – 2021, iar 94 unități de învățământ din județ au fost organizate ca centre de examen.

Conform procedurii, candidații care depun/transmit contestațiile prin mijloace electronice completează, semnează și depun/transmit tot prin mijloace electronice si o declaratie-tip in care se mentioneaza faptul ca au luat cunostinta ca nota acordata ca urmare a solutionarii contestatiei poate modifica, dupa caz, nota initiala, prin crestere sau descrestere. Pentru candidatii minori, documentele sunt semnate si de catre parintii/reprezentantii legali ai acestora.

În Maramureș, rezultatele obținute de elevi la simularea Evaluării Naționale au fost bunicele. Potrivit calendarului de organizare și desfășurare a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII) în anul 2021, în data de 16 aprilie aveau să fie comunicate rezultatele obținute de elevii care au participat la probele scrise (29 – 31 martie 2021).

Centralizarea datelor comunicate de unitățile de învățământ preuniversitar din județ relevă următoarele rezultate – procentul notelor mai mari sau egale cu 5, respectiv Limba și literatura română: 71,80% ( un elev a obținut nota 10),  Matematică – 58,54% ( 14 elevi au obținut nota 10), respectiv Limba și literatura maternă – 79,26% procent de promovabilitate.

Un număr de 76 elevi, proveniți din 4 unități de învățământ situate în localități carantinate zonal, nu au participat atunci la acțiunea de simulare a probelor scrise ale examenului.

Dragoș HOJDA

 

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu