- Publicitate -
Ad imageAd image

Primăria Sighetu Marmației își angajează administrator public

Ad imageAd image

Primăria Municipiului Sighetu Marmaţie organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă determinată, a funcției contractuale de conducere, temporar vacante, de administrator public.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

  • studii (obligatoriu): studii superioare economice, administrative, tehnice sau juridice, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă:
  • vechime (obligatoriu): în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției de minimum 7 ani;
  • studii de master în domeniul management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției dc administrator public;
  • experiența în management de minimum 7 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 01 iulie 2021, ora 15.00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 09 iulie 2021, ora 10.00: proba scrisă;
  • 15 iulie 2021, ora 10.00: proba interviu.

Detalii aici.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu