- Publicitate -
Ad imageAd image

CĂLDURI DE VARĂ – Inspectorii de muncă intensifică controalele în județ

Ad imageAd image

Urmează zile de vară autentică în Maramureș. Deja în Baia Mare indicele temperatură-umezeală a atins pragul critic de 80 de unități. Date fiind toate acestea, Inpectoratul Teritorial de Muncă Maramureş informează angajatorii, indiferent de forma lor de proprietate că, în următoare perioadă va intensifica controalele pentru verificarea respectării prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanele încadrate în muncă.                                                                                                            

Astfel, pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de muncă în condiţii de temperaturi extreme este necesară asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru muncă la temperaturi crescute, asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate, respectiv trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind muncă la temperaturi extreme.

Pentru ameliorarea condiţiilor de muncă se impune reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static, alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer, respectiv pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor musai asigurate ape minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb, obligatoriu echipament de protecție și asigurarea de duşuri.

„Angajatorii care nu pot asigura condiţiile prevăzute mai sus vor lua, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, după caz, măsuri precum reducerea duratei zilei de lucru, eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru: până la ora 11,00 şi după ora 17,00 sau întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale.

Măsurile de mai sus se vor stabili dacă temperaturile extreme se menţin pe o perioada de cel puţin două zile consecutiv, iar la aplicarea acestor măsuri angajatorii, de comun acord cu reprezentantii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, precum şi ordonatorii de credite sau conducătorii instituţiilor finanţate din fonduri bugetare sau extrabugetare, după caz, vor stabili modalităţile de recuperare a timpului nelucrat şi modalităţile de plată și anume prin recuperarea în următoarele 6 luni a timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere colectivă a activităţii, cu menţinerea drepturilor salariale avute anterior, respectiv fără recuperarea timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere a activităţii, dar cu acordarea drepturilor salariale proporţional cu timpul efectiv lucrat”, a declarat Mircea Onea, purtător de cuvânt al ITM Maramureș.

Nerespectarea prevederiloe Ordonanţei de Urgenţă nr. 99/2000 se sancţionează cu amendă de la 1.500 la 2.500 lei.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu