CS Minaur a cerut Wild-Cardul pentru Liga Campionilor. Către finalul acestei luni vom afla dacă echipa din Baia Mare va primi accesul în Liga Campionilor, data anunțată oficial fiind 28 iunie. EHF a prezentat toate echipele care au cerut Wild-Cardul și, alături de CS Minaur, mai visează la Liga Campionilor și DHK Banik Most (CZE), Team Esbjerg (DEN), Metz din Franța, SG BBM Bietigheim din Germania, norvegiencele de la Storhamar, Rostov-Dan din Rusia, Krim Mercator din Slovenia, suedezele de la Savehof și Kastamonu din Turcia.
10 echipe au deja locul asigurat, alte 10 echipe solicitând accesul în această competiție. Evaluarea echipelor care au solicitat Wild-Crd se va face ținând cont de câteva criterii și anume rezultatele obținute în cupele europene, numărul de spectatori, audiență TV și altele. În 28 iunie vom cunoaște echipele care vor juca în noul sezon al Champions Leaguie la handbal feminin.
Așadar, s-au calificat deja RK Podravka Vegeta, Odense Håndbold, Brest Bretagne Handball, BV Borussia 09 Dortmund, FTC-Rail Cargo Hungaria, Györi AUDI ETO KC, Buducnost BEMAX, Vipers Kristiansand, CSM Bucuresti și CSKA.
Dragoș HOJDA