- Publicitate -
Ad imageAd image

INCREDIBIL – Stareța unei mănăstiri din Maramureș a vrut adeverință de vaccinare fără să se vaccineze

Ad imageAd image

Situație incredibilă, dar adevărată, după cum spune chiar Gheorghe Lascu, medic de familie din Maramureș. Acesta a relatat pe rețelele de socializare o situație greu de crezut sau nu. Deși, după cum comentau unii, nimic nu te mai poate mira în țara aceasta.

„Incredibil dar adevărat! O înaltă față bisericească, stareța unei mănăstiri, mi-a cerut adeverință de vaccinare! Nimic mai simplu. Dar… ei acum să vă vad! Cine ghicește? Desigur că ați ghicit. Dorea adeverință fără a face vaccinul! Nu știu ce gândiți voi, dar eu am gândit urât de tot. Cum e posibil ca un slujitor al bisericii, o reprezentantă a unei mănăstiri să ceară așa ceva medicului său?”, scrie Lascu pe pagina sa de facebook.

„Stareța a fost foarte surprinsă de refuz pentru că ea nu crede în boală, crede că totul e o făcătură. Am întrebat-o dacă așa au fost învățate să predice și replica a fost ceva de genul că știu ele ce se întâmplă, dar… Și da, cred că este o presiune pe medicii de familie din acest punct de vedere”, a declarat Gheorghe Lascu pentru ziarmm.ro.

Trebuie spus că este pentru prima dată când se vorbește despre așa ceva. Au mai fost prinși la frontieră maramureșeni cu adeverințe false de vaccinare, însă cazuri din acestea, cel puțin în Maramureș, nu au mai fost.

FOTO Gheorghe Lascu/facebook

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu