CSM Știința Baia Mare a făcut publice azi condițiile în care suporterii băimăreni vor avea acces la meciul din weekend al zimbrilor băimăreni împotriva celor de la Steaua. Ideea e una simplă – dacă nu te-ai vaccinat sau dacă nu ai făcut COVID până acum atunci nu ai nicio șansă să intri la meci. Poți, pentru 60 de lei, să îți faci un test rapid chiar în zona Arenei Zimbrilor.
Meciul cu Steaua este programat pentru data de 12 iunie, ora 12.00. Oficialii clubului băimărean spun că accesul în baza sportivă pentru spectatori va fi limitat la 25% din capacitatea stadionului, respectiv 575 persoane, fiind aplicată regula ,,primul sosit = primul servit”.
„Pentru a putea participa la meci în calitate de spectator/spectatoare, persoanele sunt rugate să poarte mască, să păstreze distanțarea socială, să prezinte un act de identitate și să fie vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 (pentru care au trecut 10 zile de la rapel), să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR (nu mai vechi de 72 de ore), să prezinte rezultatul negativ al unui test antigen rapid (nu mai vechi de 24 de ore) sau trebuie să facă dovada că au trecut prin boală (se află între a 15-a zi şi a 90-a zi de la confirmarea imbolnăvirii cu COVID-19). În scopul asigurării accesului în baza sportivă în calitate de spectator/spectatoare, se va va asigura un test antigen rapid, la intrarea în stadion. Persoanele care nu pot pot participa la meci sunt invitate să urmărească meciul în direct la televizor pe programul TVR HD”, anunță CSM Știința.
Dragoș HOJDA