(Încă) șefului PSD Maramureș, Gabriel Zetea, i s-a transmis, la ultima conferință de alegeri a organizației județene, ținută cu mare fast la Romanița, că, dacă nu câștigă alegerile care urmează, va avea mai mult timp să stea cu familia. Că tot s-a plâns că meseria aceasta de politician ia din timpul petrecut cu familia, spre nemulțumirea nevestelor. Sau cum se spune în popor… te faci frate cu dracul până treci puntea, nu?
Acum s-a aliat cu AUR, fiind dispus la orice compromis, doar să nu piardă alegerile, dar și șefia PSD Maramureș. Că sunt mulți cei care s-au săturat să stea în spate și vor să facă un pas în față.
„După mai multe întâlniri informale cu liderul AUR George Simion, Gabriel Zetea l-a transferat la PSD pe Doru Dăncuș, candidatul anunțat oficial de AUR pentru Primăria Baia Mare. Astfel, pe 4 martie, președintele AUR Maramureș, Darius Pop, a anunțat, la braț cu Doru Dăncuș, candidatura acestuia la Primăria Baia Mare. Anunțul a fost urmat de acțiuni ale celor doi în numele AUR, de prezențe comune în spațiul public, la diferite evenimente locale. După ce au împărțit împreună flori femeilor din Baia Mare, cu ocazia zilei de 8 Martie, îndemnându-le să aleagă AUR, Doru Dăncuș a fost văzut din ce în ce mai des la sediul PSD din Baia Mare, iar peste circa doua săptămâni a devenit candidatul oficial al PSD la Primăria Baia Mare”, scriu jurnaliștii de la flux24.ro.
Zetea s-a afișat și weekendul trecut la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” cu liderul AUR Maramureș, semn că avem o nouă relație politică pe plan local. Una care acum câteva luni era declarată ca una imposibilă. Dar politica e o…c..vă.
Ziarmm.ro
zetea, dancus, se scriu cu litere mici pentru ca piticii nu pot fi scrisi decit asa.
La alegeri sa ne ferim de asemenea caractere care intoxica viata politica. Poate vom avea putine optiuni, dar sa nu repetam pe cit va fi posibil alegerile triste de acum citiva ani.
din pacate incet incet va incepe sa se ridice cortina si vom reveni cu picioarele pe pamant, la judet unde cat de cat mai era ceva tare mi ca vine prima dezamagire pe anul acesta(si urmatorii 4 desigur) si anume prima lucrare promisa insa de care nu se mai aude nimic, si anume drumul dintre Lapus si Baiut, pe care se laudau ca il vor reabilita cum permite timpul, uite ca vremea e tot mai buna, insa apar alte „planuri marete”, de ANVERGURA, de unde vin BANI MULTI, ca pe noi asta ne intereseaza parca, ce sume a rulat Consiliul Judetean, nu care e impactul in viata noastra cotidiana…la primaria Baia Mare momentan NIMIC…