Asociația Culturală ATELIER `92 și Teatrul Municipal Baia Mare organizează la Baia Mare, în perioada 22- 30 iunie 2021, cea de-a XXVII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului “ATELIER” , manifestare teatrală cu caracter exploratoriu, care îşi propune să realizeze, prin intermediul spectacolelor invitate, o radiografie a stării şi dinamicii regiei, dramaturgiei, scenografiei, coregrafiei, muzicii de scenă şi artei actorului secolului XXI.
Festivalul a urmărit încă de la prima sa ediţie (1992) să creeze un cadru instituţionalizat pentru afirmarea formelor noi de expresie teatrală, să provoace apariţia acestor forme inovatoare şi în teatrele de repertoriu, să creeze o rampă de lansare pentru tinerii artişti interesaţi de experienţele novatoare, să ofere companiilor particulare posibilitatea de a-şi prezenta producţiile axate în principal pe înnoirea limbajului teatral.
Ediţia din acest an (a XII-a în Baia Mare) are în program spectacole din Franța, Belgia, Maroc, Ungaria şi România, colocvii, lansări de carte, conferințe, proiecții de filme, expoziții, concerte.
ORGANIZATORI și FINANȚATORI: ASOCIAȚIA CULTURALĂ ”ATELIER 92”, TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE, PRIMĂRIA ŞI CONSILIUL LOCAL BAIA MARE, MINISTERUL CULTURII, ADMINISTRAȚIA FONDULUI CULTURAL NAȚIONAL.
ZiarMM