- Publicitate -
Ad imageAd image

RUȘOR – Doi copii au fost găsiți decedați

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș a fost sesizat prin apel Sistemul Național Unic Apeluri de Urgență 112 de către un bărbat, în data de 02 iunie a.c., ora 10.54, despre faptul că în satul Rușor, localitatea Copalnic Manăștur doi copii prezintă probleme respiratorii severe.

„În urma deplasării la fața locului a polițiștilor din cadrul Secției 7 Suciu de Sus, s-a constatat faptul că doi copii minori, în vârstă de un an și nouă luni, respectiv în vârstă de 4 luni, în ciuda manevrelor specifice de resuscitare efectuate de personalul medical, au decedat.

La fața locului se deplasează o echipă complexă de cercetare, care vor efectua activități în vedere lămuriri tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș”, a declarat Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Anchetatorii trebuie să stabilească dacă avem de a face cu o crimă sau un simplu accident. Se stă de vorbă cu mama celor doi copii pentru a se vedea ce s-a întâmplat. Declarații li se vor lua și vecinilor, dar și tuturor celor care ar putea avea informații despre ceea ce s-a întâmplat în acest caz care cutremură Maramureșul.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu