- Publicitate -
Ad imageAd image

BAIA MARE – Primele amenzi pentru că și-au lăsat gunoiul din casă în coșul stradal

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Practica abandonării pungii de gunoi din apartament/casă lângă coșul stradal este una foarte des întâlnită în Baia Mare. Doar că în ultima săptămână a lunii mai am avut și primele amenzi aplicate de polițiștii locali celor care au un obicei prost de a arunca gunoiul din casă în coșul pentru stradă.

Amenda aplicată a fost dată pentru abandonare deșeuri în şi lângă coşul stradal amplasat în fata imobilului cu nr. 21 de pe strada Garoafei și a fost în cuantum de 500lei. O amendă de 2000 de lei s-a dat unei societăți comerciale pentru abandonare deșeuri la containerul metalic amplasat pe strada Păltinişului intersecție cu strada Păşunii, respectiv o amendă de 500 de lei unei persoane care a abandonat deșeuri la containerul metalic de pe strada Brajului (Complex Ferneziu).

Tot săptămâna trecută, polițiștii locali au aplicat avertismente pentru blocarea accesului mijlocului de colectare și transport al operatorului de servicii publice de salubrizare, SC DRUSAL SA, la platforma de colectare a deșeurilor menajere, pentru parcarea/staţionarea autovehiculului pe zona destinată spațiului verde, în fața imobilului cu nr. 14 de pe str. 1 Mai. Tot avertisment a fost dat și unei societăți comerciale pentru depozitare deșeuri de ambalaje lângă coşul stradal amplasat în dreptul imobilului cu nr.8 de pe Bulevardul Bucuresti, respectiv unui băimăren care a depozitat pe domeniul public deșeurile rezultate din lucrări de modernizare a apartamentului.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu