A fost o ședință de Consiliu Local Baia Mare lungă azi, 27 mai, în sala Bogdan Vodă a Consiliului Județean Maramureș. Au fost prezenți prefectul de Maramureș, președintele CJ Maramureș, Ionel Bogdan, printre alții. Înainte de startul ședinței am aflat că ședințele de CL Baia Mare nu mai fi înregistrate video decât de reprezentanții mass-media acreditați pe lângă Primăria Baia Mare, conform unei decizii a consilierilor locali. Altfel spus, nu ești acreditat, nu filmezi o ședință publică.
S-a trecut la ordinea de zi, s-a vorbit mult, s-au pierdut minute bune pe fel de fel de interpretări ale Codului Administrativ, nu au lipsit polemicile legate de unele proiecte de hotărâre între președintele de ședință și unii dintre consilierii locali, s-au jignit consilierii locali între ei, au fost retrase de pe ordinea de zi unele proiecte ș.a.m.d. Ca să nu mai spunem că nu mai poți intra la ședințele de Consiliu local Baia Mare fără ca să treci pe la polițistul local aflat la intrare, să îi dai buletinul să te treacă în caiet, să știe cine ești și ce cauți acolo.
Dragoș HOJDA