Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc miercuri, în plen reunit, pentru a fi prezentat Planul Naţional de Rezilienţă şi Recuperare (PNRR), a anunţat marţi preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, după şedinţa Birourilor permanente reunite, informează AGERPRES.
„Birourile permanente reunite au hotărât convocarea plenului Camerelor reunite pentru ziua de mâine, la ora 13,00. Pe ordinea de zi vor fi doar două puncte: prezentarea Planului Naţional de Rezilienţă şi Recuperare (PNRR) cu intervenţii din partea grupurilor parlamentare, pe baza reprezentării în Parlament”, a precizat Orban.
El a precizat că premierul „va avea la dispoziţie 60 de minute pentru prezentarea PNRR, iar fiecare grup parlamentar va avea un timp pentru a-şi exprima punctul de vedere în limita unui timp stabilit în funcţie de numărul de parlamentari, aşa cum e cutuma parlamentară”.
Orban a adăugat că PNRR va fi pus pe masa Comisiei Europene în termenul care a fost stabilit.
Liderul liberal a mai precizat că pe ordinea de zi a şedinţei plenului reunit de miercuri se află şi ratificarea Tratatului EURATOM.
„La punctul doi, ratificarea Tratatului EURATOM, o ratificare care este extrem de importantă, pentru că ratificarea trebuie făcută în fiecare ţară şi în funcţie de această ratificare depinde momentul în care Comisia poate să iasă pe piaţă pentru a putea realiza împrumuturile”, a spus Orban.