Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș intenționează să efectueze reparații curente la trei posturi de poliție comunală și un sediu de polție orășenească. Este vorba despre posturile de poliție Copalnic Mănăștur, Coroieni și Bârsana. Informația a fost confirmată, pentru ziarmm.ro, de către conducerea IPJ Maramureș.
„În cadrul proiectului SAGA- Cooperare regională pentru prevenirea și lupta împotriva criminalității transfrontaliere în regiunea de frontieră dintre Romania și Ucraina, finanțat prin Programul Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020, se efectuează ample lucrări de reparații curente la 11 clădiri din care șapte sunt clădiri în care funcționează posturi de poliție (PPC Sarasău, Rona de Jos, Remeți, Leordina, Ruscova, Bistra și Moisei). Valoarea finanțată nerambusarbilă a proiectului reprezintă 67,1% din valoarea lucrărilor propuse, unitatea noastră beneficiind de un buget de 472.284,43 euro”, au anunțat reprezentanții IPJ Maramureș, pentru ziarul nostru.
În perioada 2017-2020 au fost realizate lucrări de reparații curente la 10 posturi de poliție și anume Boiu Mare, Desești, Botiza, Băsești, Oarța de Jos, Groși, Ardusat, Recea, Săpânța și Cernești. Vă reamintim că posturile de poliție din cadrul IPJ Maramureș funcționează în 29 de imobile aflate în administrarea unității și 33 de imobile aflate în folosință.
Dragoș HOJDA