Anul acesta de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, care este al doilea hram al așezământului monahal de la Mănăstirea Rohia, Preasfințitul Părinte IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va sluji în sobor de preoți și diaconi, va adresa cuvânt de învățătură și va binecuvânta poporul dreptcredincios. Anunțul a fost făcut de către starețul Mănăstirii, Macarie Motogna, care a precizat că azi și mâine icoana făcătoare de Minuni de la Rohia este scoasă și așezată în pridvorul bisericii mari spre închinare credincioșilor.
Tot azi, 6 mai, de la ora 18,oo se va oficia slujba Vecerniei cu Litie, Acatistul Izvorul Tămăduirii și Cuvântul de învățătură, respectiv de la ora 21,30 va fi Privegherea: slujba Utreniei, Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Invierii Domnului și dezlegări pentru cei bolnavi.
Manifestările ocazionate de sărbătorirea celui de-al doilea hram al Mănăstirii Rohia vor continua și vineri, 7 mai, de la ora 3.00 fiind programată prima sfântă Liturghie pentru împărtășirea credincioșilor, urmată de la ora 6.00 de Sfințirea Apei (Aghiasma mică), ora 6,45, Taina Sfântului Maslu de obște, ora 9,oo, primirea ierahului. De la ora 9,30 va începe Sfânta și dumnezeiasca liturghie oficiată de către Preasfințitul Părinte IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, în sobor de stareți, preoți și diaconi, potrivit informațiilor furnizate de către Arhim. Macarie Motogna, starețul mănăstirii “Sfânta Ana” Rohia.
Dragoș HOJDA