Fapte greu de imaginat s-au petrecut weekendul trecut la un priveghi. Acolo un bărbat a fost bătut crunt de alte două persoane, iar acum agresorii sunt cercetați pentru tentativă de omor.
„Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de F.A., în vârstă de 39 ani şi F.D., în vârstă de 31 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, faptă prev. de art.32 rap. la art.188 alin.l – art. 189 alin. 1 lit. f din codul penal (omor săvârşit asupra a două sau mai multe persoane).
Din probele administrate în cauză s-a reţinut că inculpaţii F.A., în vârstă de 39 ani şi F.D., în vârstă de 31 ani, ambii domiciliaţi în mun. Salonta, în noaptea de 01/02 mai 2021 se aflau în curtea imobilului situat în mun. Salonta, str. 9 mai, unde participau la un priveghi şi în urma unui conflict spontan avut cu victima F. C., în vârstă de 37 ani, după ce s-au înarmat cu mai multe obiecte contondente (furcă, ranga metalica, par de lemn, cuţit), au lovit în mod repetat victima cu un corp contondent în zona capului, leziuni care au pus în primejdie viaţa acesteia, după care, în aceleaşi circumstanţe, cu contribuţia morală a numitului F.D., numitul F.A. a lovit victima H.A.I., cu un corp înţepător tăietor (posibil cuţit) la nivelul toracelui şi a feţei, producându-i leziuni care necesită 15 zile de îngijiri medicale”, a anunțat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Dragoș HOJDA