- Publicitate -
Ad imageAd image

Handbal masculin: România a ratat calificarea la EHF EURO 2022

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Naţionala masculină de handbal a României a ratat calificarea la Campionatul European – EHF EURO 2022, după ce a fost învinsă de echipa Muntenegrului, cu scorul de 23-19 (9-9), duminică seara, la Podgorica, în ultimul său meci din Grupa a 8-a din faza secundă a preliminariilor, informează AGERPRES.

Tricolorii aveau nevoie de o victorie, pentru a termina pe locul secund şi a obţine biletul la turneul final.

Se poate spune, însă, că România nu a ratat calificarea la Podgorica, ci în ”dubla” cu Kosovo, din care a obţinut un singur punct. Tricolorii au înregistrat contraperformanţa de a încheia pe ultimul loc grupa de calificare.

În meciul cu Podgorica, prima repriză a fost una echilibrată, în care România a avut 1-0, 4-3 şi 5-4, iar gazdele au condus de două ori la diferenţă de două goluri, 3-1 şi 9-7, dar la pauză scorul a fost egal 9-9.

În debutul reprizei secunde, Muntenegru a marcat primele patru goluri şi s-a desprins pe tabelă, iar acest avantaj s-a dovedit a fi decisiv, deşi ecartul a oscilat de la două goluri (14-12, 18-16, 19-17) la cinci goluri (22-17). Gazdele au câştigat cu 23-19.

Pentru echipa antrenată de Rareş Fortuneanu au marcat Javier Humet Gaminde 5 goluri, Mihai Asoltanei 2, Gabriel Bujor 3, Dan Racoţea 2, Călin Căbuţ 1, Adrian Rotaru 1, Mihai Popescu (portar) 1, Nicuşor Negru 1.

Golurile gazdelor au fost reuşite de Marko Lasica 5, Branko Vujovic 5, Milos Bozovic 4, Vasko Sevaljevic 3, Aleksandar Bakic 2, Mirko Radovic 3, Nebojsa Simovic 1.

Au arbitrat austriecii Radojko Brkic şi Andrei Jusufhodzic, iar sârbul Jovan Popadic a fost delegat EHF.

În celălalt meci al grupei, Suedia a surclasat Kosovo cu 39-16.

În clasamentul final, Suedia a ocupat primul loc, cu 12 puncte, urmată de Muntenegru, 6 puncte, Kosovo, 3 puncte, România, 3 puncte.

Campionatul European din 2022 va fi cel de-al doilea cu 24 de participante. Campioana en titre, Spania, şi vicecampioana Croaţia sunt deja calificate, la fel şi gazdele Ungaria şi Slovacia. Primele două echipe din fiecare grupă, precum şi cele mai bune patru echipe de pe locul al treilea se califică la turneul final.

Ultima participare a naţionalei României la un Campionat European a fost în 1996, la ediţia organizată de Spania, la care prima reprezentativă a încheiat pe poziţia a noua.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu