Legea care reglementează recuperarea pensiilor în urma unor erori materiale, promulgată

Ad imageAd image

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, informează AGERPRES.

Actul normativ vizează completarea articolului 107 al Legii nr. 263/2010 în sensul reglementării unei excepţii de la regula privind termenul general de prescripţie pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului de pensie a sumelor neplătite de către organul administrativ competent din cauza unei erori materiale intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare şi redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei.

Potrivit legii, „prin excepţie de la prevederile alin. (2), în cazul în care, din cauza unei erori materiale, de calcul sau a oricărei greşeli de redactare, omisiune sau menţiuni greşite, intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare şi redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei, termenul general de prescripţie nu se aplică pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului la pensie a sumelor neplătite de către casa teritorială de pensii competentă”.

Potrivit articolului 107 alineatul (1) din Legea nr. 263/2010, în situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire. Alineatul (2) al articolului 107 prevede că „sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alineatului (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor”.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu