- Publicitate -
Ad imageAd image

ACCIDENT – Cel puțin 30 de zile de arest din cauza unei alcoolemii de 3,24

Ad imageAd image

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus recent punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva unui șofer din Baia Mare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Inișiaș bărbatul fusese arestat pentru 24 de ore.

„Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inculpatul K.M., care nu are antecedente penale, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice, la data de 22.04.2021, în jurul orei 19:55, a condus un autoturism pe raza municipiului Baia Mare, jud. Maramureş, circumstanțe în care a provocat un accident de circulație soldat cu pagube materiale. Analiza toxicologică a probei de sânge recoltată de la inculpat a indicat o îmbibație alcoolică peste limita legală (3,24 g/l alcool pur în sânge). Dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare”, precizează Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu