Vești bune pentru maramureșenii care vor să ajungă mai repede în Ungaria. Ministrul Economiei, Claudiu Năsui a semnat recent, împreună cu Péter Szijjártó, omologul său ungar, trei acorduri între România și Ungaria. Primul este un „protocol pentru operaționalizarea Comisiei mixte, o structură prin care să îmbunătățim cooperarea economică între România și Ungaria, al doilea este acordul de înființare a Camerei de comerț bilaterale România-Ungaria, o structură prin care mediul de afaceri din România și din Ungaria să poată să se apropie mai mult, respectiv al treilea este acordul prin care vom realiza conexiunea între drumul expres Satu Mare – Oar și drumul expres Mateszalka – Csenger. Care va face posibilă deplasarea mai rapidă între România și Ungaria”.
„Îmi doresc să avem relații cât mai deschise și să generăm cât mai multe oportunități de afaceri pentru întreprinderile din România și din Ungaria reciproc avantajoase. Comerțul liber este unul dintre cele mai bune lucruri care s-au întâmplat umanității. Prin el, putem să beneficiem cu toții de avantajele comparative ale fiecăruia. Adică să ne sporim cu toții bogăția. Să beneficiem de piețe mai mari și de oportunități mai multe, de economii de scară, și, mai ales, de specializarea muncii, care sporește productivitatea tuturor. Ce efect au lucrurile astea asupra noastră? Ne permit să avem o gamă mai largă de bunuri și servicii la dispoziție, la prețuri mai bune și cu inovație mai multă. Aceste lucruri sunt dovedit posibile numai în capitalism”, susține Claudiu Năsui.
Dragoș HOJDA