- Publicitate -
Ad imageAd image

REPARAȚII DRUMURI – Plombări pe drumurile naționale din Maramureș

Ad imageAd image
Drum national 18

Până la data de 30.06.2021, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România execută lucrările de punere în ordine a rețelei de autostrăzi și drumuri naționale principale cu un volum de trafic ridicat. În cazul autostrăzilor vorbim de plombări gropi (85 km), colmatări fisuri și crapături la îmbrăcăminți asfaltice (424 km), respectiv decolmatări și desfundări șanțuri și rigole (98 km).

Pentru drumurile naționale se vor face plombări gropi (880 km), repararea suprafețelor burdușite (23 km) și colmatări fisuri și crăpături la îmbrăcăminți asfaltice (658 km). CNAIR anunță că lucrările de punere în ordine se vor desfășura până la sfârșitul lunii iunie.

„Menționăm că lucrările de punere în ordine constau și în acțiuni, precum badijonări pe suprafețe poroase, colmatări crăpături și rosturi la îmbrăcăminți cu lianți hidraulici, aducerea la profil a acostamentelor prin tăiere manuală sau mecanizată, completarea cu pământ, balast etc., îndepărtarea materialului rezultat de la activitatea de deszăpezire, decolmatări și desfundări șanțuri și rigole, defrișări plantații pe zonă și în spațiile verzi.

Reamintim că deja drumarii de la CNAIR au efectuat revizii tehnice pe drumurile naționale și autostrăzile aflate în administrare, în vederea realizării programului de punere în ordine a acestora. Inspecțiile sunt efectuate pentru evaluarea stării tehnice a infrastructurii rutiere în vederea remedierii cât mai urgente a degradărilor apărute pe partea carosabilă”, arată CNAIR.

În Maramureș sunt cu probleme DN18 Sighet-Vișeu de Sus, DN17 C din Săcel până în Moisei sau DN19, respectiv DN18B Baia Mare-Targu Lăpuș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu