Comisia Europeană a lansat propunerea de introducere a ”adeverinței electronice verzi”
Implementarea documentului Digital Green Certificate, propus joi de Comisie, este o inițiativă lansată pentru a facilita călătoriile în interiorul UE. Vor primi o astfel de adeverință persoanele vaccinate, cele care au trecut prin infecția cu coronavirus și cele care prezintă un test negativ. Adeverința va fi disponibilă gratuit, în format digital sau pe hârtie, și va include un cod QR pentru a asigura securitatea și autenticitatea sa.
Vaccinul AstraZeneca a trecut o nouă evaluare a Agenției Europene a Medicamentului
Agenția Europeană a Medicamentului a făcut publice primele concluzii de la demararea cercetărilor privind cazurile de cheaguri de sânge formate în câteva cazuri de cetățeni vaccinați. Concluziile sunt că vaccinul este sigur și eficient, iar beneficiile sunt mult mai mari decât posibile riscuri.
Vaccinarea nu prezintă o legătură directă cu cazurile de tromboze și cheaguri depistate recent, iar numărul acestor cazuri nu reprezintă o creștere față de normal. Vaccinul AZN a fost administrat până în prezent la 7 milioane de cetățeni în UE și 11 milioane în UK.
Aderarea României la Schengen – prioritate în bugetul Uniunii.
Propunerea pentru Bugetul 2022 a fost adoptată cu 30 voturi pentru, 3 împotrivă și 7 abțineri în Comisia pentru Bugete a Parlamentului European.
Partidul liberal al lui Mark Rutte a câștigat alegerile din Olanda
Partidul liberal VVD a câştigat miercuri alegerile legislative, obținând 35 de locuri parlamentare, ceea ce ar trebui să îi permită să conducă a patra coaliţie guvernamentală. Pe locul al doilea, în cea mai bună performanță de la existența sa, partidul D66 a obținut 27 de locuri. Partidul de extrema dreaptă PVV, al deputatului anti-islam Geert Wilders, a obținut 17 locuri. Principalele partide olandeze au exclus deja posibilitatea formării unei coaliţii cu acesta din urmă.
Miniștrii de externe G7 își reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei
La 7 ani de la anexarea inegală a Crimeei de către Rusia, Miniștrii de externe ai G7 din Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii și Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene se declară uniți în condamnarea acțiunilor continue ale Rusiei de a submina suveranitatea Ucrainei, independența și integritatea ei teritorială.
Miniștrii G7 denunță, fără echivoc, ocuparea temporară de către Rusia a Republicii Autonome Crimeea și a orașului Sevastopol: „Încercările Rusiei de a le legitima nu sunt și nu vor fi recunoscute. Condamnăm încălcările drepturilor omului de către Rusia din peninsulă, în special ale tătarilor din Crimeea. Facem apel la Rusia să își respecte obligațiile internaționale, să permită accesul la monitori internaționali și să elibereze imediat pe toți cei care sunt reținuți pe nedrept”, a mai transmis Grupul G7.
IMAGINEA SĂPTĂMÂNII: Comisia Europeană a făcut publice imagini despre cum ar putea arăta viitorul certificat verde european
Sursa foto: Digi24