- Publicitate -
Ad imageAd image

Premierul Chinei spune că Beijingul şi Washingtonul au interese comune şi ar trebuie să dezvolte relaţii sănătoase

Ad imageAd image
Ad imageAd image

China şi Statele Unite au interese comune şi multe domenii de cooperare şi ar trebui să depună eforturi pentru o dezvoltare sănătoasă a relaţiilor, a declarat joi premierul Li Keqiang, potrivit Reuters, informează AGERPRES.

SUA şi China sunt în dispută în legătură cu mai multe subiecte, cum ar fi influenţa în regiunea Indo-Pacific, practicile economice ale Beijingului, Hong Kong, Taiwan şi drepturile omului în regiunea chineză Xinjiang.

Într-o conferinţă de presă la finalul reuniunii anuale a parlamentului chinez, Li Keqiang a spus că Beijingul speră că relaţiile bilaterale vor putea fi dezvoltate în mod sănătos, prin respectarea reciprocă a intereselor de bază, printr-o cooperare benefică pentru ambele părţi şi prin neamestecul în treburile interne.

Este inevitabil ca cele două ţări să aibă divergenţe, dar important este modul în care sunt tratate acestea, a adăugat el.

„Popoarele chinez şi american sunt inteligente şi capabile, iar cele două părţi trebuie să dialogheze şi să comunice cu respect şi egalitate”, a mai spus Li Keqiang.

„China şi SUA au interese comune extinse şi există multe domenii în care pot coopera. Ar trebui să ne concentrăm mai mult pe numitorul comun şi să ne extindem interesele comune”, a adăugat premierul chinez.

Administraţia preşedintelui american Joe Biden s-a angajat să revizuiască diverse aspecte ale politicii SUA faţă de China, în contextul în care relaţiile reci dintre cele două părţi au ajuns la cel mai scăzut nivel în timpul preşedinţiei lui Donald Trump.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu