Criminalul din Suciu de Sus a fost arestat preventiv

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Tribunalul Maramureş a admis, în data de 09.03.2021, propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 09.03.2021, până la data de 07.04.2021 inclusiv, a unui inculpat în vârstă de 56 de ani cercetat pentru comiterea infracţiunii de omor, prevăzute de art. 188 alin. 1 Cod penal.

”Pentru a dispune măsura preventivă a arestării, instanţa a reţinut existenţa unor indicii temeinice care justifică suspiciunea rezonabilă că inculpatul, în data de 5 martie 2021, în jurul orelor 16.00-17.00, în locuinţa proprie (din Suciu de Sus – n. red.), pe fondul consumului de alcool, i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele, în zona capului şi asupra corpului, cauzându-i leziuni traumatice care au dus la suprimarea vieţii acesteia. Hotărârea Tribunalului Maramureş poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare”, se arată într-un comunicat al Tribunalului.

ZiarMM

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu