- Publicitate -
Ad imageAd image

Cinci lucruri care schimbă lumea – 5 martie 2020

Ad imageAd image
5️⃣ LUCRURI CARE SCHIMBĂ LUMEA 🌎
🇺🇸 Eliminarea vizelor pentru europeni în SUA
🇧🇷 Vaccinuri: Pfizer vine în România, Sputnik în UE, Tulpina braziliană face ravagii
🇭🇺 Partidul lui Orban a ieșit din PPE
🇨🇳 Blinken: “China e cea mai mare provocare geopolitică a secolului”
🇲🇲 Zeci de decese la confruntările din Myanmar
1️⃣ David Sassoli a decis să introducă o acțiune la Curtea de Justiție a UE pentru eliminarea vizelor la intrarea în SUA
Președintele Parlamentului European a acceptat astfel o recomandare a Comisiei JURI. În prezent, cetățenii din patru state membre sunt obligați să dețină o astfel de viză: România, Bulgaria, Croația și Cipru.
2️⃣ Tulpina Covid din Brazilia se extinde și provoacă un record de decese
Brazilia a stabilit un record zilnic de decese din cauza COVID-19 pentru o a doua zi consecutivă. Țara a înregistrat joi 1.910 decese din cauza virusului, ajungând la peste 260.000, pe locul doi în lume după Statele Unite. Noua tulpină de virus, denumită P1, a obligat cel mai mare oraș brazilian, Sao Paulo, care numără 44 milioane locuitori, să impună o carantină parțială.
3️⃣ Partidul FIDESZ și-a anunțat retragerea din grupul europarlamentar PPE
Grupul europarlamentar al Partidului Popular European (PPE) a adoptat miercuri noile reguli de procedură în virtutea cărora un partid membru poate fi suspendat. La scurt timp după adoptarea noilor reguli de procedură, partidul Fidesz al premierului ungar Viktor Orban şi-a anunţat retragerea din grupul europarlamentar al PPE.
4️⃣ Anthony Blinken arată cu degetul spre China
Secretarul american de stat, Anthony Blinken, a declarat miercuri despre competiţia cu China că este “cea mai mare provocare geopolitică a secolului 21” pentru SUA şi aliaţii lor. Este o declarație din primul său discurs important de politică externă după instalarea în funcția de șef al diplomației.
5️⃣ Cel puțin 38 de persoane ucise în ultimele proteste din Myanmar
Emisara specială ONU, Christine Schraner, a descris evenimentele de miercuri din capitala Yangon drept „cea mai sângeroasă zi a protestelor”. Poliția a folosit gloanțe de cauciuc, gaze lacrimogene și, la sfârșit, muniție de război.
Pe 1 februarie, armata, invocând fraudarea alegerilor generale din noiembrie 2020, a înlăturat guvernul, a reținut-o pe lidera de facto a țării, Aung San Suu Kyi și alți membri ai partidului ei. Sute de persoane au fost reținute de atunci, inclusiv 6 jurnaliști.
⚖️ IMAGINEA SĂPTĂMÂNII: Protest în fața Tribunalului București în urma închiderii dosarului 10 august.
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu