- Publicitate -
Ad imageAd image

Climatolog: Locuitorii de pe micile insule din Pacific vor ajunge azilanți climatici din cauza topirii ghețarilor

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Cel mai mare aisberg din lume s-a spart în mai multe bucăți, care plutesc în jurul insulei South Georgia, în Antarctica, riscând să blocheze accesul la ocean pentru milioane de viețuitoare care trăiesc acolo. Expertul climatolog Roxana Bojariu a explicat la Digi24 care sunt posibilele efecte ale acestui fenomen asupra vieții pe insulă, dar și la nivelul întregului ocean planetar.

„Desprinderea (ghețarului – n.r.) ne arată o tendință. Astfel de ghețari devin din ce în ce mai numeroși în emisfera sudică și în emisfera nordică și evident că putem pune acest fenomen în legătură cu încălzirea globală. (…) Există și efecte pe termen lung ale acestor topiri – e vorba de creșterea nivelului oceanului planetar. Aici avem efecte peste tot, pe coaste, acolo unde efectele furtunilor, pe fondul unei înălțimi mai mari a nivelului apei, înseamnă inundații mai severe. Avem probleme cu micile insule din Pacific – se pierd suprafețe de uscat și oamenii trebuie să plece de pe aceste insule și să devină azilanți climatici”, a declarat Roxana Bojariu la Digi24.

Dacă aceste bucăți de ghețar ajung pe insula South Georgia, ecosistemul ar fi serios alterat, și nu numa prin faptul că ar bloca accesul animalelor de pe insulă la ocean.

„Faptul că acești ghețari se topesc înseamnă și o modificare a salinității, o modificare în caracteristicile apei și evident că asta are impact asupra algelor, de exemplu. Dispariția lor poate să influențeze populațiile de pești, care la rândul lor influențează pe lanțul trofic tot ecosistemul, terminând cu pinguini, cu foci”, a explicat climatologul.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu