- Publicitate -
Ad imageAd image

VIDEO Trei cubanezi au fost salvaţi după ce au supravieţuit pe o insulă pustie hrănindu-se cu nuci de cocos timp de 33 de zile

Ad imageAd image
Ad imageAd image

U.S. Coast Guard (Garda de Coastă din Statele Unite) a salvat trei cetăţeni cubanezi care au supravieţuit pe o insulă pustie din Arhipelagul Bahamas hrănindu-se cu nuci de cocos timp de 33 de zile, au anunţat reprezentanţii acestei agenţii americane, citaţi de CNN, informează AGERPRES.

„A fost incredibil. Nu ştiu cum au reuşit. Am fost uimit să constat că se aflau într-o stare bună”, a declarat locotenentul Justin Dougherty pentru WPLG, un post afiliat reţelei CNN.

Luni, în timpul unei patrulări de rutină, o aeronavă a U.S. Coast Guard a văzut doi bărbaţi şi o femeie care fluturau în aer mai multe steaguri improvizate pe Anguilla Cay, o insulă din arhipelagul care se află între Lower Florida Keys şi Cuba. Militarii din Garda de Coastă americană le-au aruncat din avion celor trei cubanezi un aparat de radio, alimente şi apă potabilă luni, iar aceştia au fost salvaţi de pe insulă în cursul zilei de marţi.

 

Barca celor trei naufragiaţi s-a răsturnat din cauza valurilor înalte în urmă cu aproximativ cinci săptămâni, obligându-i să înoate către acea insulă, au declarat ei în faţa militarilor din U.S. Coast Guard.

Cubanezii nu prezentau răni grave, dar au fost totuşi transportaţi la Lower Keys Medical Center pentru a fi supuşi unui consult medical.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu