Pe ruta Baia Mare – Seini: Identificați de polițiști după o urmărire în trafic

Ad imageAd image

Azi-noapte, 9 spre 10 februarie, ora 23.50, polițiștii din Tăuții Măgherăuș, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe D.N.1C, au procedat la urmărirea în trafic a unui autoturism care circula pe sensul de mers Baia Mare – Seini.

Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalele luminoase și acustice ale autospecialei de poliție, s-a continuat urmărirea acestuia, iar în scurt timp polițiștii au oprit autoturismul în cauză.

În momentul opririi, persoanele de pe scaunele din față  și-au schimbat locurile. Deoarece persoanele din autoturism s-au opus indicațiilor organelor de poliție de a opri motorul mașinii și de a ieși din autovehicul s-a procedat la extragerea acestora din mașină, fiind identificați doi bărbați de 31 respectiv 40 de ani și un copil de 12 ani pasager pe bancheta din spate, potrivit IPJ.

Bărbatul de 40 de ani a fost încătușat întrucât s-a opus fizic extragerii din autoturism. Întrucât ambii bărbați emanau halenă alcoolică s-a procedat la testarea acestora cu aparatul etilotest.

Bărbatul de 31 de ani a avut o concentrație alcoolică de 0.93 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar bărbatul de 40 de ani a refuzat să fie testat.

Ambele persoane au fost conduse la Centrul de Permanență Seini în vederea recoltării de probe biologice de sânge, unde, din nou, bărbatul de 40 de ani a refuzat și recoltarea de mostre biologice de sânge.

În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt și a identității conducătorului auto.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu