Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să accelereze reformele economice şi să soluţioneze blocajele care stau în calea investiţiilor pentru a putea beneficia de partea care le revine din fondul de relansare, a declarat miercuri un oficial din cadrul Executivului comunitar, transmite Reuters.
Comisia Europeană urmează să împrumute o sumă fără precedent de 750 miliarde de euro, bani pe care intenţionează să îi direcţioneze spre economiile statelor membre pentru a le ajuta să îşi revină după recesiunea declanşată de pandemia de COVID-19. Până la finele lunii aprilie, guvernele statelor membre trebuie să trimită planurile naţionale de relansare către Comisia Europeană, pentru aprobare.
Niciunul dintre planurile trimise până acum nu îndeplineşte criteriile Executivului comunitar, a dezvăluit Celine Gauer, un oficial de rang înalt din cadrul Comisiei Europene.
Executivul comunitar speră că cele 750 de miliarde de euro, care se vor adăuga celor 1.100 miliarde de euro prevăzute în bugetul european pentru 2021-2027, vor ajuta la reducerea decalajelor de avuţie pe care pandemia le-a adâncit, şi condiţionează eliberarea fondurilor de o serie de obiective economice.
În condiţiile în care o treime din fondurile de revenire sunt destinate pentru proiecte de mediu şi o cincime pentru tranziţia blocului comunitar spre o economie digitalizată, Celine Gauer a subliniat că statele membre UE trebuie să continue cu reformele, precum simplificarea legislaţiei referitoare la achiziţiile publice şi a reglementărilor care tind să stagneze investiţiile.
„Este o provocare uriaşă, suntem într-o cursă contra-cronometru”, a spus Celine Gauer la un seminar dedicat cheltuirii fondurilor europene.
Cu toate acestea, unele state, în special Franţa, vor să acceseze rapid bani din fondul de relansare şi fără multe condiţii ataşate şi au avertizat că există riscul ca stimulentele să fie prea mici şi să vină prea târziu pentru a repara pagubele provocate de COVID-19.
Instrumentul de redresare NextGenerationEU al UE, în valoare de 750 de miliarde de euro, include granturi şi împrumuturi. Guvernele celor 27 de state membre UE au căzut de acord să se împrumute, să cheltuie şi să ramburseze în comun 750 miliarde de euro pentru a ajuta economiile lor să îşi revină din recesiunea provocată de izolare şi acum se concentrează asupra celor mai bune moduri pentru a cheltui aceşti bani.