- Publicitate -
Ad imageAd image

Argintul, la cea mai ridicată valoare din ultimii opt ani pe fondul interesului investitorilor de retail

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Cotaţia argintului a depăşit luni pragul de 30 de dolari uncia, în condiţiile în care metalul preţios a devenit ţinta agitaţiei provocate de investitorii de retail pe pieţele bursiere, transmite Bloomberg, informează AGERPRES.

Cel mai activ contract futures a crescut cu 13%, până la 30,35 dolari uncia la bursa Comex, cea mai ridicată valoare din ultimii opt ani. Creşterea înregistrată luni vine după mai multe zile de achiziţii care au inundat vânzătorii online de lingouri şi monede de argint din SUA şi până în Australia.

La fel ca şi valul de achiziţii înregistrat în cazul GameStop Corp. şi al altor acţiuni cu o capitalizare redusă ce au captivat pieţele financiare în ultimele săptâmâni, aprecierea argintului se datorează forumului WallStreetBets de pe Reddit. Săptămâna trecută o postare de pe acest forum susţinea ca argintul este „cel mai mare short din lume” şi încuraja traderii să cumpere argint ca o modalitate de a pedepsi marile bănci.

„Evenimentele de săptămâna trecută au arătat că nu este înţelept să pui sub semnul întrebării puterea de cumpăre a investitorilor de retail iar acest lucru a fost demonstrat, încă odată, pe piaţa argintului”, spune Howie Lee, economist la Oversea-Chinese Banking Corp.

Există însă o diferenţă importantă faţă de acţiuni precum titlurile GameStop pentru că piaţa argintului este mult mai mare. Retailerul de jocuri video GameStop avea o capitalizare de piaţă de aproximativ 1,4 miliarde de dolari la mijlocul lunii ianuarie, înainte ca grupul de pe Reddit să crească valoarea de piaţă a companiei de 16 ori. În contrast, în seifurile din Londra, la finele lunii noiembrie erau depozitate 1,08 miliarde uncii de argint, ceea ce înseamnă o valoare de aproape 32 de miliarde de dolari la preţurile actuale.

Indiferent dacă actuala tendinţă de apreciere a argintului se va încheia, aceasta ar putea avea implicaţii dincolo de piaţa de nişă a materiilor prime. Este posibil ca argintul să fie doar prima ţintă de profil a investitorilor de retail, iar impactul volatilităţii provocate de hoarda de pe Reddit să se extindă rând pe rând de la un activ la altul.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu