- Publicitate -
Ad imageAd image

Joe Biden vrea să dubleze salariul minim în Statele Unite, pentru a scoate milioane de americani din sărăcie

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Joe Biden vrea să dubleze salariul minim – care a rămas neschimbat de la 24 iulie 2009 – cu scopul a scoate milioane de americani din sărăcie, printr-o iniţiativă ambiţioasă care se află deja pe biroul legiuitorilor şi care s-ar putea dovedi o adevărată revoluţie socială pentru cei mai nevoiaşi locuitori ai Statelor Unite, o ţară cu disparităţi socio-economice ţipătoare, relatează AFP.

Aceasta este una dintre cele mai puternice măsuri sociale de la instalarea lui Joe Biden la Casa Albă.

”Înaintea pandemiei, salariul minim federal de 7,25 dolari era deja de nesusţinut din punct de vedere economic şi moral”, a rezumat, la prezentarea acestui proiect de lege, democratul din Virginia Bobby Scott.

Această iniţiativă – în pofida faptului că se bucură de o mare popularitate în rândul populaţiei, inclusiv al susţinătorilor republicanilor, şi că este susţinută de peste un deceniu de către sindicate – se loveşte de opoziţia republicanilor, asupra cărora lobby-ul întreprinderilor exercită presiuni din cauză că nu vor să suporte costurile.

În cea mai bogată ţară din lume, atunci când munceşti 40 de ore pe săptămână nu ar trebui să trăieşti în sărăcie”, subliniază Bernie Sanders, un fost candidat preogrsist la preşedinţie, care susţine proiectul şi care speră să-i convingă pe sceptici.

Acesta nu este un ideal radical”, dă asigurări senatorul din Vermont, care cataloghează cei 7,25 de dolari actuali drept un ”salariu de foamete”.

Marasmul economic cauzat de pandemia covid-19 afectează mai ales micile întreprinderi din sectorul restauraţiei. Astfel, ele nu văd cu ochi buni această iniţiativă, inclusă în uriaşul plan de salvare în valoare de 1.900 de miliarde de dolari.

Vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Restaurantelor (NRA) Sean Kennedy a primit proiectul cu răceală, cu atât mai mult cu cât acesta prevede obligaţia plătirii integrale a acestui salariu minim – indiferent de bacşişul impus clienţilor.

Aceste bacşişuri le permit patronilor să le plătească angajaţilor doar 2-3 dolari, atunci când aceste faimoase ”tips” acoperă diferenţa până la 7,25 de dolari.

Această măsură ”va antrena costuri de nesuportat” la multe localuri, care nu vor mai avvea decât să concedieze şi mai mult sau se închidă în mod definitiv, avertizează Sean Kennedy.

Noul secretar al Trezoreriei Janet Yellen îi răspunde că ”o creştere a salariului minim va permite unor zeci de milioane de americani să iasă din sărăcie şi să creeze totodată oportunităţi pentru nenumărate întreprinderi mici din ţară”.

Totul depinde de modul în care va fi pusă în aplicare măsura, argumentează ea, preconizând o creştere treptată până la 15 dolari la orizintul lui 2025, care acordă ”suficient timp în vederea adaptării”.

Însă administraţia Biden insistă asupra unui cer vicios – remunerarea celor cu cele mai mici salarii ar favoriza cheltuieli suplimentare de consum, de bunuri şi se servicii furnizate de de către întreprinderile mici în valoare de miliarde de dolari.

În 2019, 1,6 milioane de muncitori aveau un salariu egal sau mai mic decât salariul minim federal – reprezentând 1,9% din muncitorii plătiţi la oră, potrivit Birului de Statistică.

Statele din sudul şi centrul ţării aplică, în general salariul minim, însă cele din est şi din bogata Californie plătesc mai mult – până la 12, 13 sau 15 dolari.

Iniţiativa – care marchează virajul social vrut de către Joe Biden – va fi dificil de adoptat, în pofida faptului că democraţii deţin controlul în ambele Camere ale Congresului.

Bernie Sanders a evocat deja un recurs la un dispozitiv prin care legea să fie adoptată cu o majoritate simplă.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu