Prima ședință a acestei săptămâni a adus o creștere a cursului euro de la 4,8740 la 4,8744 lei, transferurile realizându-se în culoarul 4,873 – 4,877 lei.
În prezent se pune întrebarea când va accepta BNR ca media euro să treacă peste maximul istoric de 4,8750 lei, atins în 27 septembrie 2020, având în vedere desele intervenții în piață care s-au desfășurat de-a lungul anului trecut și care au asigurat o depreciere minimă a leului.
Marți și miercuri se va desfășura prima întâlnire de politică monetară a Rezervei Federale americane, motiv pentru o ușoară apreciere a dolarului față de principalele valute.
Piețele au încă proaspete în minte declarația de săptămâna trecută a d-nei Christine Lagarde, președinta BCE, conform căreia instituția pe care o conduce „monitorizează foarte atent ratele de schimb”.
Pe acest fond euro a scăzut la 1,2140 – 1,2183 dolari astfel că media monedei americane a urcat de la 4,0034 la 4,0105 lei.
Cursul monedei elvețiene a coborât de la 4,5255 la 4,5228 lei, ca o consecință a deprecierii acesteia la 1,077 – 1,079 franci/euro.
Media lirei sterline a urcat de la 5,4696 la 5,4892 lei.
Creșterea unciei pe piețele specializate la 1.851 – 1.864 dolari cât și aprecierea monedei americane au condus la majorarea prețului gramului de aur de la 238,5807 la 240,0052 lei.
Scăderea cererii de lei, odată depășită data de 25 ale lunii, atunci când companiile își achită taxele și impozitele la bugetul de stat, a adus o nouă scădere a dobânzilor interbancare.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 1,60 la 1,58%, o valoare identică find înregistrată la finalul lui septembrie 2017.
Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 1,71 la 1,68%, nivel care se mai înregistra la tot la sfârșitul lui septembrie 2017. Indicele la 12 luni a stagnat la valoarea stabilită vinerea trecută de 1,78%.
Creșterea ușoară a aversiunii față de risc a produs scăderea față de euro a monedelor din regiune. Media celei poloneze s-a depreciat de la 4,5354 la 4,5436 zloți iar a celei maghiare de la 356,81 la 357,32 forinți.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00