Instalat în anul 2019, aparatul de încălzire-răcire de la Complexul Sportiv Lascăr Pană nu funcționează. Nu doar de acum, ci chiar din momentul instalării conform informațiilor noastre.
Mai mulți sportivi s-au plâns de condițiile actuale de antrenament. În sala unde își desfăsoară aceștia activitatea fiind foarte frig în această dimineață. Condiții improprii pentru sportivii de performanță.
L-am contactat telefonic pe Sorin Andrei, directorul complexului sportiv. Acesta a declarat că „există o defecțiune la sistemul de încălzire-răcire a sălii, dar fiind în garanție se așteptă intervenția firmei de la care s-a achiziționat aparatul. Deocamdată ne-au amânat pentru luni.”
Urmează niște meciuri destul de importante pentru echipele de handbal din oraș, atât în campionat cât și în cupele europene, ar trebui să ne preocupe oferirea celor mai bune condiții sportivilor ce își desfășoară activitatea în sala respectivă.
ZiarMM