Preşedintele francez Emmanuel Macron a deschis luni summitul One Planet dedicat biodiversităţii care are drept scop relansarea negocierilor vizând o mai bună protecţie a naturii, suspendate ca urmare a epidemiei de COVID-19, relatează AFP.
„Viitorul nostru şi cel al planetei noastre depind de ceea ce facem aici şi acum”, a insistat preşedintele Emmanuel Macron de la Palatul Elysee, unde au fost prezenţi unii participanţi la summit, ceilalţi intervenind prin videoconferinţă.
„A începe anul 2021 cu acest summit One Planet este foarte important, deoarece este anul reconcilierii tuturor provocărilor noastre”, cu Congresul mondial al Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (UICN), a 15-a reuniune a Convenţiei ONU privind diversitatea biologică (COP15), COP26 pentru climă, COP împotriva deşertificării, a continuat Emmanuel Macron, care apără ideea unui „summit al tuturor COP”.
La nivel internaţional, niciunul dintre obiectivele stabilite pentru ultimul deceniu în ceea ce priveşte protecţia biodiversităţii nu a fost atins, a reamintit el.
„Trebuie să ne confruntăm cu acest eşec, nu să plângem drama (…) doar pentru a ne accelera acţiunea cu lucruri foarte concrete şi o urmărire realistă a acestora”, a mai spus preşedintele francez.
Summitul se concentrează pe patru teme: protecţia ecosistemelor terestre şi marine; promovarea agro-ecologiei; mobilizarea finanţării; legătura dintre defrişări, conservarea speciilor şi sănătatea umană. Urmează să aibă intervenţii aproximativ treizeci de personalităţi.
După criza COVID-19, care ilustrează pericolele perturbării mediului, „nu putem reveni la vechea normalitate”, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, prin videoconferinţă.
„Pe măsură ce virusul continuă să se răspândească, părţile trebuie să găsească noi modalităţi de discuţii, să intensifice schimburile şi să lucreze în aceeaşi direcţie pentru a accelera negocierile” în vederea reuniunii COP15 privind biodiversitatea care va avea loc anul acesta la Kunming, în China, a afirmat la rândul său vicepremierul chinez Han Zheng.
„One Planet Summit” a fost lansat de Franţa, Banca Mondială şi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Până în prezent, s-au desfăşurat întruniri la Paris, în 2017, New York, în 2018 şi Nairobi, în 2019. Scopul este accelerarea implementării Acordului de la Paris privind Clima.
Summit-ul One Planet era programat să se desfăşoare anul trecut în portul Marseille, din sudul Franţei, dar a fost amânat din cauza pandemiei.
FOTO rfi.ro