- Publicitate -
Ad imageAd image

Cele mai bune orașe secundare de vizitat în Europa în 2021

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Anul trecut aproape că a omorât excursiile de tip city break. Cu distanțarea socială ca sintagmă la modă, un oraș, cu străzile sale aglomerate și lipsa de spații verzi, a fost ultimul loc la care s-au gândit oamenii când au ieșit din izolare.

Și totuși, cu plaje, parcuri și chiar munți, acum aglomerați de oameni care caută sentimentul de libertate, orașele pot fi refugiul perfect.

Pentru a vă ajuta să renunțați la aceste cărări bine bătute, echipa de călătorii a ziarului The Independent a ales nouă orașe alternative din Europa pentru a vă atrage atenția în 2021.

Sevilla poate fi vedeta Andaluziei, dar Jerez de la Frontera este diamantul său brut. Căminul tuturor bodegilor de vin pe care le puteți ști – și al multora pe care nu le știți – Jerez nu este doar un oraș pe care îl vizitați pentru a mânca, a bea și a vă distra.

Între degustări de vin, pierdeți-vă pe străzile pietruite și descoperiți biserici gotice și baroce și palate mărețe.

Noaptea, căutați locurile în care se aud ritmuri de flamenco – acesta este, la urma urmei, orașul în care a început totul.

Atât de des trecută cu vederea în favoarea altor localități croate mai strălucitoare – Zagreb, Split, Dubrovnik – această stațiune mai slab cotată, de coastă, din nord, oferă un amestec sublim de stiluri arhitecturale, un bogat patrimoniu industrial, fructe de mare excelente și localnici extrem de prietenoși.

Pare cu adevărat un oraș, mai degrabă decât un loc pentru turiști, totuși, la doar 15 minute de mers pe jos de centrul orașului, veți ajunge la o plajă cu pietriș, scăldată de valurile turcoaz ale mării.

A fost Capitala Europeană a Culturii în 2020 – un titlu pe care îl va păstra până în aprilie 2021 – având ca rezultat un nou muzeu care prezintă istoria Rijeka, găzduit în fabuloasa Sugar Palace (o fostă rafinărie de zahăr).

Și, cel mai bine, orașul este ușor accesibil cu trenul dacă vă place să călătoriți terestru, datorită unui tren cu vagoane de dormit, de la München.

Numit cândva Breslau, acest oraș din sud-vestul Poloniei a suferit distrugeri pe scară largă în cel de-al doilea Război Mondial.

Steven Spielberg l-a ales ca substitut pentru Berlinul de Est din anii 1960 în thriller-ul său premiat cu un Oscar, despre Războiul Rece, Bridge of Spies (Podul spionilor).

Anul său de glorie a fost 2016, când a fost Capitala Europeană a Culturii. Capitala Sileziei de Jos a ieșit energizată din acestă recunoaștere culturală, cu cafene și restaurante atrăgătoare în care să vă retrageți după ce ați explorat patrimoniul său arhitectural – care acoperă o gamă largă, de la Silicon Valley, la Stalingrad (Volgograd).

Sète este acea fâșie lungă și subțire a unui oraș portuar care cuprinde Étang de Thau, o enormă lagună cu apă sărată de la Marea Mediterană.

Cei faimoși vin aici pentru stridiile Bouzigues, o moluscă incredibil de consistentă, care face casă bună cu o sticlă de Picpoul de Pinet la gheață.

Vino aici în iulie, când soarele care se reflectă pe apa canalului este atât de strălucitor încât cu greu vezi încotro mergi, și poți trece și pe la Festivalul mondial Gilles Peterson.

În restul anului, este ușor să te crezi la Veneția, cu mai multe cafenele, dar mai puțini turiști.

Cum ecologia e din ce în ce mai importantă pentru călători, orașele mai mici precum Lahti au șansa de a străluci.

Încununat Capitala Verde Europeană 2021, orașul finlandez este a 12-a destinație care primește titlul după ce a preluat ștafeta de la campioana de anul trecut, Lisabona.

Situat în sudul țării, la o oră de Helsinki, Lahti oferă un fel de city break în aer liber: există Geoparcul Salpausselkä, format în timpul ultimei ere glaciare, cu creste șerpuite, piste forestiere și lacuri curate; Centrul Sportiv Lahti, care oferă tot felul de sporturi de iarnă; și portul renovat Lahti, de lângă lacul Vesijärvi, unde terase de cafenele, restaurante, magazine independente și o sală de concerte impresionantă concurează pentru întâietate.

Irlanda este una dintre numeroasele insule (inclusiv Cuba și Menorca) unde al doilea oraș este de fapt mai atrăgător decât capitala.

Inima orașului Cork este o insulă alungită, creată unde râul Lee se împarte în două canale și este plin de monumente și muzee – precum și de fascinantul cartier Huguenot.

Și dacă mai aveți timp înainte de a zbura spre casă, portul de pescuit prin excelență din Kinsale este chiar dincolo de aeroportul din Cork.

Düsseldorf este nelipsit pe listă ca destinație de city break.

Are bulevardul comercial Königsallee, mărginit de copaci, despre care unii spun că este cel mai elegant din Europa; străzile pietruite din Altstadt, orașul vechi, atât de bine conservat, încât vei simți că ai pășit înapoi în timp; și Neue Zollhof, unele dintre cele mai bune exemple ale operei arhitectului american Frank O. Gehry.

Dacă aveți nevoie de un răgaz de la toate obiectivele turistice, parcurile aflate de-a lungul Rinului vă așteaptă întotdeauna. Iar mâncarea – în special ciolanul de porc – este excelentă, iar berea e mai ieftină decât apa.

O altă Capitală Europeană a Culturii, de data aceasta pentru 2023 (trebuia să dețină titlul anul viitor, dar mandatul său a fost amânat din cauza pandemiei).

Este posibil să nu fi auzit de cel mai mare oraș din vestul României înainte – dar asta îi dă mai mult farmec.

Amplasată pe malul nordic al râului Bega, Timișoara este uneori numită „Mica Vienă” datorită arhitecturii sale secesioniste, a istoriei bogate și a amestecului de culturi care și-au pus amprenta.

Romanii, tătarii, turcii, austriecii și nemții pot fi regăsiți în stilul orașului.

Găzduiește deja spectacole muzicale și teatrale pe tot parcursul anului, dar oferta culturală va crește, fără îndoială, în următorii câțiva ani, în pregătirea pentru perioada sa de Capitală a Culturii.

Nordul Portugaliei este acum ferm pe circuitul turistic datorită popularității crescânde a orașului Porto (care, de altfel, se află în prim-plan în rândul orașelor cu plaje mari).

În punctul în care calea ferată spre interior traversează „Calea Portugheză” către Santiago de Compostela, în Spania, descoperiți un oraș compact și calm, unde cafenelele în aer liber umplu fiecare piață și casele stau aliniate de-a lungul străzilor vechi.

Adăugați o mulțime de vestigii romane și de biserici medievale și veți avea cu ce să vă umpleți timpul între mese neverosimil de delicioase și de ieftine.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu