Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș au desfășurat și săptămana trecută o serie de acțiuni de control specifice, prin cele două compartimente de specialitate, respectiv, relații de muncă și securitate și sănătate în muncă.
Potrivit informațiilor furnizate de către ITM Maramureș, la nivel de județ au fost controlați în total un număr de 56 de agenți economici, 40 în domeniul relațiilor de muncă și 16 în domeniul securității și sănătății în muncă. În urma verificărilor efectuate au fost depistate 78 de deficiențe, cele mai multe, 68, în domeniul relațiilor de muncă, respectiv 10 în domeniul securității și sănătății în muncă, fiind dispuse măsuri de intrare în legalitate.
Au fost aplicate un număr de 24 de sancțiuni contravenționale, din care 19 de avertismente și 5 amenzi contravenționale în sumă totală de 47.000 lei, suma de 40.000 de lei reprezentând amendă pentru muncă nedeclarată.
Dragoș HOJDA