- Publicitate -
Ad imageAd image

Ucraina: Johnson îl avertizează pe Macron împotriva „oricărei tentative” de soluţie negociată „acum”

Ad imageAd image
Ad imageAd image
Premierul britanic Boris Johnson l-a avertizat duminică pe preşedintele francez Emmanuel Macron împotriva tentativei de a se recurge la o soluţie negociată „acum” în Ucraina, subliniind că un astfel de scenariu riscă să prelungească „instabilitatea mondială”, a indicat Downing Street, potrivit AFP, informează AGERPRES.
În cursul unei întâlniri în marja summitului G7 (Grupul celor mai puternice şapte economii ale lumii: SUA, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi Marea Britanie) la Elmau (Bavaria superioară), cei doi lideri „au convenit că acesta este un moment critic pentru evoluţia conflictului şi că este posibil să se schimbe cursul războiului”, a indicat un purtător de cuvânt al guvernului britanic, precizând că ei s-au pus de acord să „întărească” sprijinul militar pentru Kiev.
„Premierul a subliniat că orice tentativă de a reglementa conflictul acum nu ar face decât să provoace o instabilitate de durată şi să-i dea lui Putin dreptul de a manipula ţările suverane şi pieţele internaţionale la nesfârşit”, a adăugat el.

Contrar lui Emmanuel Macron, Boris Johnson refuză orice fel de dialog cu preşedintele rus Vladimir Putin, pe care îl califică drept „dictator”, de la începutul invaziei ruse în Ucraina la sfârşitul lunii februarie.

Într-un interviu pentru media britanice, Boris Johnson a apreciat că Occidentul trebuie să aibă la summitul G7, care va fi urmat de summitul NATO la Madrid, „discuţii foarte, foarte deschise” pe tema implicaţiilor războiului şi ale sancţiunilor în special asupra inflaţiei pentru a ” proteja unitatea” afişată până în prezent.

„Va exista în mod real o anumită oboseală la nivelul populaţiei şi al claselor politice”, a apreciat premierul britanic, recunoscând o „anume anxietate” cu privire la acest subiect.

Distribuie articolul
ARE SENS?
Adaugă un comentariu