Proiect strategic: Podul peste Tisa intră în execuție

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

După ani de demersuri, podul peste râul Tisa intră în execuție, după ce licitația a fost finalizată.

Contractul de proiectare și execuție se ridică la peste 116 milioane lei.

„În aceste zile, a fost finalizată procedura de licitație pentru proiectare cu execuție a proiectului “Pod peste Tisa”. Licitația a fost organizată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR.

Contractul de proiectare și execuție a fost atribuit Asocierii TEHNODOMUS S.R.L. – COSTIN ȘI VLAD BIROU DE PROIECTARE SRL, este în valoare de 116.175.280,94 lei fără TVA, iar valoarea totală a proiectului este de 154 milioane de lei.

Proiectul va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM, durata de implementare prevăzută fiind de 24 de luni.

Podul peste Tisa va fi format din două poduri paralele, cu o distanță de 3 metri între ele, un pod pentru fiecare sens de circulație, cu două benzi pe sens și o lungime totală de 261,20 metri. Proiectul prevede și realizarea a 1,2 kilometri de drum nou, construcția a 5 poduri de desecare, 1 intersecție de tip girație și un punct de frontieră cu parcare.

Acest obiectiv este de importanță strategică pentru Maramureș și România, iar odată realizat va contribui la dezvoltarea economică a județului nostru, va dezvolta infrastructura rutieră din zona Sighetu Marmației și va crea noi legături externe”, a declarat Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu