- Publicitate -
Ad imageAd image

VEDEM ÎN MARAMUREȘ – Se dublează școlile unde vom avea suport alimentar pentru preșcolari și elevi

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Se dublează numărul de școli în care va fi derulat programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolari și elevi. Este anunțul făcut de către Ministerul Educației, care ține să precizeze că în anul şcolar 2022 – 2023, pe perioada desfăşurării cursurilor, preşcolarilor şi elevilor din 300 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat li se va acorda, zilnic, cu titlu gratuit, un suport alimentar constând într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.

„Ministerul Educației a inițiat proiectul de Ordonanță de Urgență prin care Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolari și elevi se derulează și în anul școlar 2022-2023, fiind extins, în același timp, de la 150 la 300 de școli. Bugetul prevăzut pentru finanţarea Programului-pilot în perioada desfăşurării activităţilor didactice în anul şcolar 2022-2023 este de 354.900.000 lei.

Comparativ cu anul școlar 2021-2022, limita valorică zilnică se majorează cu 50%, de la 10 la 15 lei/masă/beneficiar. Această inițiativă se înscrie în demersul deja început de Ministerul Educației de a reduce abandonul școlar și rata de parăsire timpurie a școlii, determinate de probleme cronice de la nivelul sistemului național de învățământ, cumulate cu problemele economice și sociale accentuate de pandemia Covid-19. În acest context, este extrem de important să încurajăm prezența elevilor la școală pentru a dobândi competențele necesare și, în același timp, să stimulăm incluziunea celor din mediile dezavantajate.

Pentru menţinerea sănătăţii preşcolarilor şi elevilor beneficiari vor fi distribuite doar produse alimentare obţinute în unităţi autorizate/înregistrate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare. Produsele distribuite vor respecta cerinţele prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1.169/2011, dar și de celelalte reglementări europene în domeniu.

Implementarea programului-pilot este prevăzută începând cu data de 1 septembrie 2022, dată de referință pentru începerea noului an școlar 2022-2023, termen până la care unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale trebuie să finalizeze procedurile de achiziție publică a suportului alimentar și să încheie contractele de prestări servicii”, precizează Ministerul Educației.

Mai trebuie spus că lista unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale şi a unităţilor-pilot în care se implementează Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar, numărul de beneficiari şi sumele alocate pentru finanţarea programului în anul şcolar 2022 – 2023 vor fi aprobate prin ordin al ministrului Educației, respectiv unităţile de învăţământ incluse în Programul-pilot pot beneficia şi de finanţare externă pentru susţinerea unor activităţi similare programului-pilot, activităţi reprezentând suport alimentar.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu