Ministerul Sănătății a confirmat azi al treilea caz de variola maimuței înregistrat în Romania. Este vorba de un bărbat de 31 de ani care s-a prezentat ieri, 14 iunie, la un spital din București. Simptomele au apărut pe data de 10 iunie. Starea generală a pacientului este bună. Acesta a rămas internat.
Ieri, 14 iunie, era confirmat al doilea caz de variola maimuței. Este vorba despre un bărbat de 32 de ani care s-a prezentat la o clinică medicală din București săptămâna trecută iar investigațiile de laborator au confirmat că pacientul este infectat cu variola maimuței. Starea bărbatului este bună și acesta va rămâne în izolare. A fost declanșată ancheta epidemiologică pentru stabilirea contacților direcți. Primul caz de variola maimuței era confirmat la un bărbat de 26 de ani din București. Din anamneză a rezultat că partenerul persoanei infectate a călătorit în ultima perioadă în mai multe țări din Europa unde există numeroase cazuri de infecție cu variola maimuței.
Dragoș HOJDA