- Publicitate -
Ad imageAd image

PROGRAMUL TOMATA – S-a prelungit termenul de valorificare a producțiilor

Ad imageAd image

Aleșii au aprobat HOTĂRÂREA DE GUVERN privind modificarea Hotărârii Guvernului nr.148/2022 pentru aprobarea Programului de susţinere a producţiei de legume în spaţii protejate pentru anul 2022, prin acest act normativ fiind prelungit termenul de valorificare a producțiilor realizate prin „Programul Tomata”. Astfel, noul termen este 1 iulie, în loc de 10 iunie, cum fusese prevăzut inițial.

De asemenea, prin acest act normativ a fost modificat și termenul pentru depunerea documentelor justificative pentru ciclul I de producție, acesta urmând a fi data de 30 august inclusiv, față de 30 iunie, cum era stabilit inițial.
Direcțiile județene pentru agricultură vor centraliza sumele necesare, pe care le vor transmite către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale până la data de 15 septembrie 2022, în loc de 15 iulie 2022 inclusiv, cum se prevăzuse inițial.

„Temperaturile scăzute din primăvară au creat o serie de dificultăți legumicultorilor înscriși în Programul Tomata. Plantele și-au încetinit dezvoltarea, iar fermierii au fost nevoiți să investească mai mult în sistemele de încălzire, în condițiile unor costuri ridicate pentru energia electrică și gazele naturale. În urma dialogului cu fermierii, am luat decizia să prelungim termenul de valorificare pentru legumele în spații protejate, precum și perioada în care aceștia vor depune documentele justificative pentru primirea sprijinului”, a declarat ministrul Adrian CHESNOIU.

Mai spunem doar că Direcția județeană pentru Agricultură Maramureș va centraliza documentele justificative pentru virarea sumelor destinate acestei forme de sprijin și va transmite datele către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale până la data de 15 septembrie 2022, față de 15 iulie 2022 inclusiv, cum era prevăzut inițial.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu