- Publicitate -
Ad imageAd image

MARAMUREȘ – Zeci de copii au ajuns să aibă copii

Ad imageAd image
Ad imageAd image

În cadrul ședinței Colegiului Prefectural din data de 30.06.2021, a fost analizat fenomenul “mamelor minore” în scopul armonizării activităţii serviciilor publice deconcentrate şi al identificării unor demersuri comune de prevenire a sarcinilor la adolescente în judeţul Maramureş. O situație referitoare la acest subiect a fost prezentată azi, 25 mai, în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural.

Subprefectul de Maramureș, Enikö-Erzsébet Krizsanovszki, a precizat azi că a fost supus aprobării membrilor Colegiului Prefectural, prin Hotărârea nr.6/2021, „ca problematica să fie gestionată de Comisia judeţeană pentru incluziune socială la nivelul județului Maramureș, urmând să informeze bianual Colegiul Prefectural Maramureş în cadrul şedinţelor din lunile noiembrie şi mai asupra acţiunilor întreprinse pentru identificarea adolescentelor aflate în situație de risc precum și a măsurilor luate pentru protejarea mamelor minore și a copiilor”.

„Astfel, din informațiile primite de la membrii Comisiei de incluziune socială Maramureș, știm că în perioada decembrie 2021-aprilie 2022, au beneficiat lunar de indemnizație creștere copil un număr de 84 mame minore, aceleași persoane beneficiind atât de alocația de stat cuvenită lor cât și de alocația de stat pentru copilul nou născut.

Ca urmare a sesizărilor înregistrate la nivelul Serviciului Intervenție în Regim de Urgență în Domeniul Asistenței Sociale din cadrul DGASPC Maramureș, s-a identificat un număr de 4 adolescente, mame minore aflate în situație de risc. Astfel, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor părintești cu privire la mamele minore aflate în situație de risc, s-a instituit măsura de protecție socială: plasament în regim de urgență la Centrul de Primire în Regim de Urgență Baia Mare pentru una din cele 4 adolescente, fiind ulterior reintegrată în familie. Celelalte 3 adolescente au rămas în familie. Cu privire la copiii acestora, au fost consiliați bunicii materni în vederea întocmirii documentelor pentru instituirea plasamentului la aceștia. Doar pentru un copil a fost instituită măsura de protecție specială: plasament la asistent maternal profesionist în județul Timis, mama având domiciliul în acest județ.

În perioada decembrie 2021- mai 2022, în Centrul Maternal Baia Mare a fost identificată o mama minoră cu copilul ei care a beneficiat de serviciile oferite, până în 22 aprilie 2022, când s-a dispus încetarea rezidenței în centru.
La nivelul municipiului Sighetu Marmației, au fost identificate 2 mame minore (16 ani respectiv 17 ani), dar care nu se află in situație de risc social. La nivelul Directiei de Asistență Socială Baia Mare, au fost identificate un număr de 27 mame minore aflate în situații de risc social”, a precizat subprefectul de Maramureș.

Ca și acțiuni întreprinse, vorbim de activități de evaluare și diagnoză a adolescentelor cu comportamente de risc și a mamelor minore, evaluarea contextului familial, social, cultural, economic, în care acestea trăiesc, activități de informare și consiliere a părinților/părinților minori cu privire la problema abuzului/neglijării/exploatării copilului, pentru promovarea unui stil de viață sănătos. Părinții mamelor minore au fost informați cu privire la drepturile și obligațiile lor, conform prevederilor Legii nr. 272/2004, republicată, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, s-a acordat asistență în vederea reintegrării școlare, au fost desfășurate activități de consiliere și educație pentru sănătatea mamei minore și a copilului și au fost oferite informații cu privire la educația sexuală și planificarea familială, adolescentele fiind îndrumate spre instituții abilitate în acest sens.

În plus,  a avut loc medierea situațiilor conflictuale, intervenindu-se în managementul conflictului prin asigurarea consilierii suportive. A fost asigurată prezența unui consilier în vederea asistării mamelor minore în procesul de audiere în fața instanței/poliției, s-a solicitat, autorităților administrațiilor publice locale, elaborarea de anchete sociale și planuri de servicii, în vederea prevenirii separării copilului de familie, conform art.39 din Legea nr.272/2004, republicată: „În cadrul serviciului social se asigură accesul beneficiarilor la găzduire și îngrijire, se desfășoară activități privind educația și responsabilizarea mamei în relația sa cu copilul, pregătirea pentru o viață independentă, asistență psihosocială și suport emoțional, în vederea reintegrării familiale și sociale, asistență medicală. S-a transmis, în luna aprilie 2022, o adresă UAT-urilor din județ cuprinzând informări și precizări în vederea întreprinderii de acțiuni pentru sprijinirea persoanelor aflate în situație de risc, identificarea și consilierea adolescentelor precum și a măsurilor luate pentru prevenirea acestor situații și întocmirea unei evidențe în acest sens”.

La nivelul Direcției de Asistență Socială Baia Mare au avut loc următoarele acțiuni:
 a fost încheiat un acord de colaborare cu o societate comercială, având ca prioritate socială problematica mamelor minore, reducerea riscului de abandon a copiilor și dezvoltarea abilităților parentale a mamelor. În acest context, în perioada iunie-decembrie 2022 va fi furnizat un program de dezvoltare a abilităților parentale, structurat pe 3 module, cu tematica ce abordează nevoile medicale, sociale și psihologice ale mamelor minore și a copiilor acestora, furnizat de către Direcția de Asistență Socială Baia Mare, prin echipe mixte. Mama și copilul vor primi pachete de igienă și trusouri pentru copii, în funcție de nevoile identificate.

Dificultățile identificate la nivelul Direcției de Asistență Socială Baia Mare sunt legate de faptul că mamele minore nu au delegate drepturi părintești înspre o persoană adultă, ceea ce duce la imposibilitatea întocmirii actelor de stare civilă, identificarea reprezentantului legal al mamei minore este dificilă deoarece în multe cazuri nu are clarificată situația juridică privind identitatea: fie nu are act de identitate fie locuiește pe raza altui UAT sau în alt județ.

„Concluziile rapoartelor organizatiilor care se ocupă de acest fenomen arată clar nevoia de măsuri complexe pe mai multe planuri și cu implicarea mai multor instituții ale statului, care trebuie să se coordoneze eficient. Sistemul de educație, cel medical, dar și autoritățile locale trebuie să acționeze, acordând o atenție sporită tinerelor din categoriile vulnerabile, în care vulnerabilitățile familiilor aflate la risc au crescut”, concluzionează subprefectul de Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu