- Publicitate -
Ad imageAd image

SENZAȚIONAL ȘI NU PREA – Șarpele „extrem de rar” găsit într-o pădure din Iași trăiește și în Maramureș

Ad imageAd image
Ad imageAd image

O știre apărută recent pe unul din ziarele naționale legate de descoperirea unui șarpe „extrem de rar” într-o pădure din Romania, fiind vorba despre județul Iași, a starnit reacții din partea oamenilor. Am fost și noi curioși dacă acest șarpe îl putem vedea și în Maramureș. Și am aflat că așa zisul șarpe rar îl putem vedea și în Parcul Național Munții Rodnei, spre exemplu, inclusiv în zonele din Maramureș, potrivit informațiilor furnizate de către biologul Parcului Național Munții Rodnei, Claudiu Iușan.

„Exemplar extrem de rar de şarpe, găsit după ani de căutări, într-o pădure din România. Este agresiv, dar neveninos”. Era știrea care făcea orice roman curios să vadă despre ce reptilă era vorba. Și simplu, era vorba despre
„Şarpele lui Esculap”, o specie termofilă ce preferă pădurile uscate, cu zone însorite (rarişti de foioase, luminişuri, tufărişuri), terenuri stâncoase arbori şi/sau arbuşti şi ruine invadate de vegetaţie.

„Este cel mai bun căţărător dintre şerpii faunei României. Deşi este un şarpe lent, atunci când este atacat muşcă furios, însă rana pe care o lasă în urmă nu este decât o mică zgârietură. Hrana şarpelui Zamenis longissimus constă în şopârle, rozătoare, cârtiţe şi rar păsări sau ouă de păsări. Intră în hibernare la sfârșitul lui octombrie, ascunzându-se în vizuini, în galerii, sub trunchiuri de copaci sau sub stânci și iese din hibernare în luna aprilie. Reproducerea se desfăşoară în mai-iunie, iar ponta este depusă la aproximativ o lună după împerechere şi poate cuprinde 5-8 ouă albe şi alungite”, spune biologul Claudiu Iușan, pentru ziarmm.ro.

Dragoș HOJDA

 

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu