- Publicitate -
Ad imageAd image

BAIA MARE – Rețea de 76 de stații de reîncărcare pentru mașini electrice în tot orașul

Ad imageAd image
Ad imageAd image

La ultima ședință a Consiliului Local a fost aprobată documentația care prevede amplasarea a nu mai puțin de 46 de stații de reîncărcare în diferite puncte ale municipiului reședință de județ. Acestea vor costa municipalitatea aproximativ 1,5 milioane de euro, iar la final Baia Mare va avea în total 76 de stații de reîncărcare a mașinilor. Primele astfel de stații au fost date în folosință în 2020 și sunt folosite de tot mai mulți maramureșeni.

„Noile stații vor fi amplasate în locuri ușor accesibile publicului și dispuse astfel încât să asigure o arie de acoperire cât mai extinsă, atât în zonele de locuit, cât și în zonele comerciale sau în cele în care băimărenii lucrează, dar și pentru asigurarea nevoilor de deplasare în zonele de tranzit inter –urbane. Municipiul Baia Mare face astfel încă un pas spre realizarea unui rețele proprii destinate reîncărcării autovehiculelor electrice, prin care să ofere cetăţenilor posibilitatea de a-şi încărca gratuit autoturismele, dar în același timp să impulsioneze achiziţia de autoturisme electrice. În Baia Mare primele sașe stații de încărcare pentru autoturisme electrice au fost date în folosință în vara anului 2020, iar alte 9 urmează să fie executate în perioada imediat următoare. Pentru alte 61 de astfel de stații proiectele și documentațiile sunt gata realizate astfel că, în scurt timp, Baia Mare va avea o rețea de 76 de astfel de stații de încărcare”, anunță Primăria Baia Mare.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu