- Publicitate -
Ad imageAd image

Domeniul schiabil Boriște – Izvoare, în atenția Consiliului Județean Maramureș

Ad imageAd image

Consiliul Județean Maramureș dorește să achiziționeze Servicii de “Revizuire/actualizare documentații tehnico-economice și alte studii/documentații (inclusiv avize și acorduri aferente) necesare pentru realizarea/modernizarea domeniilor schiabile de importanță regională și locală din județul Maramureș”, pentru obiectivul „Amenajare domeniul schiabil Boriște – Izvoare”, în scopul valorificării oportunității de finanțare conform H.G. nr.426/2009, se arată într-un anunț al CJ.

În acest sens, Consiliul Județean Maramureș intenționează să demareze o cercetare de piață în vederea stabilirii unei valori fără TVA pentru viitoarea procedură de achiziție publică.

Având în vedere H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, vă solicităm oferta de preţ pentru servicii de proiectare – Studiu de fezabilitate, care să includă:

  • actualizare Studiu de fezabilitate;
  • actualizare analiză cost-beneficiu;
  • studii topografice vizate Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară;
  • actualizare Studiu geotehnic;
  • actualizare documentație pentru obținerea Acordului de mediu pentru scoaterea din fondul forestier cu defrișare;
  • orice alte studii pe care Prestatorul le consideră necesare pentru realizarea obiectivelor investiției privind Amenajarea domeniului schiabil Boriște – Izvoare;

Date tehnice și informații privind investiția:

Domeniul schiabil Izvoarele-Boriste este situat in vecinătatea statiunii montane Izvoare, jud. Maramures, la o distanţă de 27 de km de oraşul Baia Mare si 40 de km de Sighetul Marmatiei, pe versantul nordic al Varfului Ignis din Muntii Gutai, intre altitudinile de 1370 m (Varful Ignis) si 913 m (partea inferioara a domeniului schiabil). În imediata apropiere, la 15 km, se afla lacurile de acumulare Firiza si Runcu, ultimul inca in faza de constructie. Momentan accesul in zona se face pe drumul judetean (DJ183) Baia Mare – Firizia – Izvoare (cca. 30 km), dar in viitor se preconizeaza executarea unui drum judetean (aprox. 14 km) care sa faca legatura intre statiunea Izvoare si drumul national (DN18) Baia Mare-Sighetul Marmatiei, in apropiere de Pasul Pintea din Muntii Gutai, oferind un acces mai facil decat drumul existent, destul de ingust pe anumite portiuni.

Din punct de vedere administrativ, amplasamentul studiat se află pe teritoriul municipiului Baia Mare, exceptie făcând partea superioara a platoului Igniș aflat in administrarea orașului Baia Sprie și a comunei Desești, localitatea Mara. Folosinta actuală a suprafetei de teren este de pășune, padure si pasune alpina.

Caracteristici, parametri şi date tehnice specifice, preconizate:

  • Actualizarea documentației tehnico-economice existente şi a studiilor de specialitate necesare, conform HG 907/2016 privind etapele de elaborare şi conținutul cadru al documentațiilor tehnico – economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate prin fonduri publice;
  • Actualizare Studiu de fezabilitate;
  • Actualizare Temă de proiectare;
  • Actualizare Acord de mediu pentru scoaterea din fondul forestier cu defrișare;
  • Actualizare Studiu Geotehnic;
  • Întocmirea și depunerea documentațiilor pentru obținerea Certificatului de Urbanism;
  • Întocmirea și depunerea documentațiilor pentru obținerea avize/acorduri solicitate prin Certificatul de Urbanism;

Lucrări preconizate:

Ofertantului îi va fi pus la dispoziție Studiul de fezabilitate elaborat în anul 2008, în care sunt cuprinse următoarele date tehnice:

  • Lungimea totală a pârtiei domeniului schiabil: 3419 m;
  • Capacitate maximă a domeniului: 1404 schiori/zi;
  • Capacitate totală a instalației de transport pe cablu: 3600 pers./oră;
  • Număr locuri de cazare în stațiune recomanda: 841 paturi;
  • Număr de mașini de bătut zăpada: 2 bucăți;
  • Număr de locuri de parcare asigurat: 480 locuri.

Se va analiza efectuarea următoarelor lucrări, fără a se limita la acestea:

  • Interconectarea pârtiilor propuse prin Studiul de fezabilitate cu pârtiile existente și realizarea de noi pârtii în vederea fundamentării unui domeniu schiabil cu o lungime de minim 20 km;
  • Instalatii de transport pe cablu: Telegondola, Teleschiurile și Telescaune;
  • Drum de acces auto si parcari;
  • Alimentare cu energie electrica;
  • Construire Pavilion administrativ;
  • Statie de potabilizare apa;
  • Canalizare si statie de epurare;
  • Iluminat exterior;
  • Instalații de producere zăpadă artificială.

Oferta se va transmite până la data de 16.05.2022, în format electronic/scanat către Consiliul Județean Maramureș, pe adresa de mail [email protected].

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu