Un bărbat a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie după ce ar fi cerut de la administratorul unei firme 75.000 de euro pentru a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra unui alt om de afaceri cu care administratorul avea mai multe litigii comerciale, în scopul stingerii acestora, a informat, miercuri, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
Potrivit unor surse judiciare, bărbatul trimis în faţa judecătorilor de procurori este generalul în rezervă Florin Mihalache, fost adjunct al directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale în perioada 2001-2005.
DNA anunţă într-un comunicat de presă transmis AGERPRES că procurorii Secţiei de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a unui bărbat, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare a banilor şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada august 2021 – ianuarie 2022, bărbatul ar fi pretins, în mod repetat, de la administratorul unei societăţi comerciale (martor în cauză), iniţial, un autoturism de lux, ulterior contravaloarea acestuia, de 75.000 euro, pentru a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra reprezentantului a două societăţi comerciale cu care martorul avea mai multe litigii, în scopul stingerii acestora.
Concret, arată anchetatorii, „intervenţia” bărbatului trebuia să se finalizeze cu încheierea unei tranzacţii privind stingerea tuturor litigiilor aflate pe rolul instanţelor din Bucureşti şi achitarea de către una dintre societăţile reprezentate de persoana menţionată mai sus către societatea martorului a unor datorii în cuantum de aproximativ 1.500.000 euro.
„Pentru a disimula provenienţa sumei pe care ar fi urmat s-o primească pentru ‘serviciile’ sale, la data de 6 ianuarie, inculpatul ar fi încheiat cu martorul un contract fictiv de împrumut. În contextul menţionat, la data de 12 ianuarie, inculpatul ar fi primit cei 75.000 de euro pretinşi, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.”, menţionează procurorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.