Polițiștii locali din cadrul Biroului Circulație, care efectuează controlul în parcările publice cu plată de pe raza Municipiului Baia Mare, au depistat în săptămana Paștelui 4 persoane care au parcat fără drept, pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, fiind întocmit un proces- verbal de constatare a contravenției în valoare de 500 lei, respectiv 3 invitații în valoare de 1500 lei.
Tot în săptămana Paștelui, polițiștii locali din cadrul Biroului Circulație care execută controlul în parcările publice cu plată de pe raza municipiului au întocmit un număr de 85 înștiintări pentru lipsă tichet de parcare în valoare de 4.250 lei și 3 procese verbale de constatare a contravenției în valoare de 300 lei. Tot polițiștii locali din cadrul Biroului Circulație au depistat și luat în evidență un număr de 14 autovehicule posibil abandonate pe domeniul public, iar proprietarii acestora au fost somați să le ridice voluntar de pe domeniul public în termen de 10 zile de la data primirii somațiilor.
Dragoș HOJDA