- Publicitate -
Ad imageAd image

Kuleba: Nu comentăm legat de ceea ce primim şi de unde; politica României este una inteligentă

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a afirmat, vineri, că ţara sa nu comentează legat de ajutorul militar primit, adăugând că, de la începerea războiului, România a avut „o politică inteligentă”, informează AGERPRES.

„Armelor, ca şi banilor le place liniştea şi nu comentăm legat de ceea ce primim şi de unde, dacă nu există un anunţ oficial în legătură cu asta”, a punctat şeful diplomaţiei de la Kiev, aflat în vizită la Bucureşti, în conferinţa de presă comună cu ministrul Bogdan Aurescu.

El a menţionat că „politica adoptată de România de la 24 februarie este una inteligentă”. „Restul, puteţi interpreta dumneavoastră”, a transmis Kuleba.

Legat de un eventual ajutor cu armament pentru Ucraina, Bogdan Aurescu a afirmat: „Lucrurile sunt într-o evoluţie permanentă şi nu cred că se cuvine să vorbim în spaţiul public despre aceste lucruri”.

„Lăsăm la latitudinea ţării să aleagă cum ne poate ajuta, este alegerea voastră suverană, este interesul vostru naţional. În unele cazuri vedem că unele ţări pot să ajute, dar nu vor, pentru că nu vor să supere Rusia. Când vedem că acesta este cazul, atunci facem presiuni. Nu este cazul României”, a completat Dmitro Kuleba.

El a adăugat că nu acceptă „ipocrizia”. „Ni se poate spune ‘Nu avem tancuri, dar avem veste antiglonţ’. (…) Ce nu acceptăm este ipocrizia. Din fericire, acesta nu este cazul României. România a fost foarte onestă, cu o minte deschisă, prietenoasă şi săritoare încă de la începutul războiului”, a evidenţiat ministrul ucrainean de Externe.

Distribuie articolul
- Advertisement -
ARE SENS?
Adaugă un comentariu