- Publicitate -
Ad imageAd image

Sancțiuni în Maramureș pentru încălcarea legislației silvice și a regulilor rutiere

Ad imageAd image
Ad imageAd image
Ad imageAd image

Joi, 14 aprilie, polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag, Secției 2 Bogdan Vodă, cei din Dragomirești și ai Secția 4 Leordina au executat acțiuni în zonele de competență privind combaterea faptelor de încalcare a legislației silvice și pe linie de circulație rutieră.

Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 42 de sancțiuni contravenționale prevăzute O.U.G. 195 din 2002, în valoare totală de peste 20.000 de lei. Ca măsuri complementare, polițiștii au dispus reținerea a nouă certificate de înmatriculare și șase permise de conducere. De asemenea, au mai fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale la Legea 61 din 1991, în valoare de 1.750 de lei.

În cadrul acțiunii, polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag, deplasându-se pe drumul forestier Gura Râurilor din localitatea Budești, au depistat un tractor, condus de un tânăr, de 21 de ani, din localitate, care transporta material lemnos de esență brad. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tânărul nu deținea aviz de însoțire a materialului lemnos. Astfel, la fața locului s-a deplasat un reprezentant din cadrul unui ocol silvic în vederea inventarierii materialului lemnos, constând în șase bușteni de esență brad, cu un volum total de 6,13 mc.

Întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată, iar tânărul a fost sancționat contravențional conform Legii 171 din 2010. Valoarea sancțiunii a fost de 3.000 de lei.

Tot ieri, fiind în continuarea unor cercetări a unui accident rutier soldat cu pagube materiale la data de 8 aprilie, în care unul dintre conducătorii auto implicați nu s-a prezentat în termen de 24 ore pentru declararea evenimentului rutier organelor de poliție, polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag au constatat faptul că, un tânăr de 18 ani din Călinești a condus în ziua producerii evenimentului rutier, o autoutilitară cu permis necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul.

Astfel, pe numele tânărului polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv, faptă prev. și ped. de art. 335 alin. 2 din Codul Penal.

ZiarMM

Distribuie articolul
VOTĂM USR
ARE SENS?
Adaugă un comentariu