- Publicitate -
Ad imageAd image

Tanczos: Poveştile despre aşa-zisele defrişări sunt neadevărate; nimeni nu poate să-mi arate un caz în 2021 sau 2022

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Poveştile despre aşa-zisele defrişări ilegale de pădure sunt neadevărate, pentru că nimeni nu poate să-mi arate un caz de tăiere masivă ilegală din 2021 sau din 2022, a afirmat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, cu ocazia dezbaterii moţiunii simple depusă de USR împotriva demnitarului, informează AGERPRES.

„Garda Forestieră, Poliţia este zi de zi pe stradă, în controale la companii şi constată zi de zi încălcări ale legislaţiei. Este motivul pentru care zeci de mii de cazuri de amendă sunt în centralizatoarele noastre anuale, mii de dosare penale s-au deschis şi în 2021, am reuşit să creştem rata de trimitere în judecată cu peste 30%, doar în 2021. Este motivul pentru care, alături de colegii mei din celelalte ministere, muncim ca să oprim acest fenomen (al tăierilor ilegale de pădure, n.r.). Tocmai de aceea în 2020 s-au înăsprit pedepsele. Avem un record de dosare penale iniţiate care vizează mii de persoane care au încălcat legea. Nu pot să nu subliniez că imaginea falsă pe care o propagaţi (iniţiatorii moţiunii simple, n.r.) în toată ţara şi în străinătate, poveştile despre aşa-zisele defrişări sunt neadevărate, pentru că nimeni nu poate să-mi arate un caz de tăiere masivă ilegală din 2021 sau din 2022. Este ruşinos ca pe baza unor informaţii false şi mincinoase să aduceţi un asemenea deserviciu României. Practic, retorica dvs., dacă nu se bazează pe fapte reale, imaginea României este distrusă şi bazată pe minciună”, a spus Tanczos.

Ministrul de resort a subliniat, totodată, că „deşi în România există tăieri ilegale, pot să afirm că nu există acele tipuri de defrişări despre care se vorbeşte la nivel european”.

„Defrişare înseamnă tăierea pădurii în scopul transformării terenurilor în teren agricol. Aceste aspecte au fost discutate şi la Glasgow, acolo unde s-a luat decizia ca, la nivel mondial, să se lupte împotriva defrişărilor, adică a transformări terenurilor în terenuri agricole. România, într-adevăr, trebuie să lupte împotriva tăierilor ilegale şi Ministerul Mediului implementează sisteme eficiente prin care combatem acest fenomen. SUMAL 2.0, cel pe care l-am lansat în ianuarie 2021, un sistem informatic cu peste 150.000 de utilizatori, cu peste 6,8 milioane de interogări în Inspectorul Pădurii, cu peste 4.900 de apeluri telefonice de raportare de transporturi ilegale, care nu permite ca niciun camion să circule pe drumurile publice fără a fi verificat. În 2021, comparativ cu 2020, s-a înregistrat un puternic trend ascendent, de 46% a numărului de infracţiuni constatate, de 40% a dosarelor penale înregistrate, peste 11.600 de dosare care au fost trimise la procurori. Este vorba despre o creştere la toate capitolele în ceea ce priveşte controalele efectuate de Gărzile Forestiere şi de Jandarmerie şi Poliţie”, a susţinut Barna Tanczos.

 

Distribuie articolul
ARE SENS?
Adaugă un comentariu